Petrecerea de Revelion

[Misha Darren Collins]

• Blaine, care stãtuse cu capul pe braþele puse încruciºate pe masã se ridicã ºi aplaudã, apoi se aºezã din nou, scuturând puþin din cap. Se simþea ameþit - de emoþie sau din faptul cã se simþea nu chiar aºa de bine - dar zâmbi când o depistã pe Ema prin mulþime. Se ridicã ºi îi merse în întâmpinare ºi îi sãri brusc în faþã, râzând rãguºit când îi vãzu expresia speriatã, în ciuda faptului cã încã era palid ºi avea faþa transpiratã.
  
  - Ai cântat super, spuse el cu o voce joasã, zâmbind slab. Chiar, foarte super. Ai fost... îºi întinse braþele în lãturi pentru a arãta cât de mult îi plãcuse cântecul, apoi se rezemã inconºtient de o masã din spatele sãu ºi zâmbi.
  
  Se uitã în jur ºi numãrã ºi el '5... 4... 3... 2... 1... 0!' ºi o îmbrãþiºã pe Ema prieteneºte ca un urs, înainte de a o elibera ºi de a se uita la ea cu ochi mari, curioºi ºi cu o sclipire fericitã în aceºtia, în timp ce zâmbea din nou, larg, faþa colorându-i-se puþin când vorbi, cu mâinile încã pe umerii Emei ºi arãtând puþin ciudat cu pãrul rãvãºit în toate direcþiile:
  
  - Ema! Nu te-am mai vãzut de anul trecut! Ce multã vreme a trecut... Cât? ªase minute? ªapte?
  
  κi lãsã mâinile pe lângã corp ºi se aºezã pe un scaun, zâmbind ºi privind luna aproape plinã cu ochi mari, pãrând foarte fericit. Brusc, se ridicã ºi scoase cele douã artificii din buzunar, scoase bagheta ºi atinse încet capetele celor douã artificii albastre. La fel de neaºteptat, acestea þâºnirã înspre tavan ºi explodarã, formând doi dragoni uriaºi ce se roteau încontinuu ºi zburau, încercând sã scape din Sala Mare, în timp ce mulþi oameni din jurul lor strigau ºi arãtau cãtre aceºtia. La un moment dat, cei doi dragoni se încolãcirã brusc ºi apoi þâºnirã în pãrþi diferite, în timp ce Baine murmura, cu faþa din nou palidã, deºi pãrea fericit:
  
  - Frumos...