Descoperiri pe furtuna

[Georgia Harris]

Georgya statea in patul ei din dormitoarele Cercetaselor.Era cu mult trecut de miezul noptii.Asculta furtuna de afara,total cufundata in ganduri,retraind amintiri insotite fiecare de nenumarate regrete.Consinta o mustra pentru fiecare greseala facuta,iar mintea ii era invadata de intrebari ce incepeau toate cu :"Dar ce s-ar fi intamplat daca......?".Fiecareia inventandu-i un raspuns,dar care nu era de fiecare data pe placul ei.
Nu mai putea sa suporte!Se simtea de parca intreg patul luase foc.Foc ce simtea ca iese din ea si invaluie intregul loc.
Dupa mai multe clipe de agonie se hotari in sfarsit sa coboare din pat si sa se plimbe prin castel.Iesi din camera de zi a Cercetasilor si ajunse pe coridor.Nu trebui sa se gandeasca in cotro sa se indrepte,instinctul o gida.Trecea cu pasi repezi de fiecare usa,fiecare tablou si lua coltul fara macar sa se oboseasca sa se mai uite in jur.Se simtea de parca era trasa de ceva interior spre locul despre care nu stia inca nimic.Se lasa condusa de acel ceva.Merse si merse cateva momente indelungi pana ce simti ca se putea opri.Ajunsa in fata unei usi nemaintalnita realiza ca nu stia unde se afla si nici cum ajunsese acolo.Se gandi ca nu avea rost sa caute drumul inapoi inainte de a descoperi ce se afla in spatele usi in dreptul carea se afla.Se simtea putin infricosata.Dar nu de ce se afla dupa usa ci de ce ii poate dezvalui acel lucru.Isi lua inima in dinti si intra.De cum vazu in ce loc se afla fu cuprinsa de un val de desamagire profunda.Locul in care se afla era...o debara.Desi era foarte incapatoare era plina de cuti si de obiecte stricate lipite stangaci cu MagicScotch.
-"O,serios!Dintoate locurile interesante si secrete din castel am ajuns intr-o debara?!Ce mai intinct am si eu!”sopti aceasta foarte intrigata.
Dar se gandi ca nu are nimic de pierdut daca incearca sa vada ce mai este pe acolo.Cauta prin diferite cuti,dar nu gasi nimic demn de pastrat.I se parea ca ajunsese in locul in care se depozita tot gunoiul da la Hogwards.Dar nu era asa.Uitandu-se mai atent in jur vazu ceva ce semana cu un tablou mare acoperit cu o panza alba cam prafuita.Apuca panza si o trase de pe ceea ce credea ea ca este un tablou,descoperind adevarul.Nu era nici pe departe un tablou.Era o oglinda.Si nu ori ce oglinda ci chiar Oglinda lui Erised.Nu ii venea sa creada ca isi putea vadea cea mai mare dorinta oglintita in acel obiect nepretuit in care ti se oglindeste inima,nu chipul, si nu a fi fost atat de emotionata daca ar fi stiut ce iti doreste cel mai mult,dar Georgya nu avea nici cea mai mica idee despre ce ii va arata oglinta.Era indecisa.Sa se uite?,Sa nu se uite?Hmm grea decizie.Intr-un tarziu ajunse la o concluzie:
“Ori ce mi-ar arata Oglina lui Erised nu ma poate face sa ma simt mai rau decat atunci cand am coborat din pat.”
Isi facu curaj si se uita.Oricum se inselase.Si inca amarnic.Era atat de mirata,speriata si chiar suparata pe sine incat abia daca mai putea lega o idee ,abia daca mai putea gandi si in niciuncaz logic.Inspira adanc ca si cum aerul din camera nu ii ajungea,tusea spasmic si des, plangea,dar nu pe masura dureri aflata in ea findca era o durere atat de apriga incat nu se putea exprima prin nimic.
Si acum descoperirea :In oglinta era chiar ea cu un baiat de mana si nu orice baiat,nu . Chiar cel pe care credea ca il uraste cel mai mult,celui ce nu putea sa ii pronunte numele sau sa il auda fara sa simta ca o vechie rana la inceput acoperita da furie si ura se redeschidea si o macina pe dinauntru,urmand sa o distruga.
Le statea bine impeuna.Jeck,caci asa se numea baiatul,era inalt ,cu parul saten ,cu ochii de culoarea marii si pe deasupra si creol,cu o piele ciocolatie ,care dupa parerea Georgyei, era enervant de atractiva.
Incepea sa accepte,chiar sa ii placa ce vedea.Dar nu mai era posibila reintalnirea, caci strada pe care mersesera impreuna de sfarsise impartindu-se in doua si obligandu-i da o ia pe cai diferite.Asta a ramas in trecut.Dar prezentul crud ii reaminteste acum de mii de ori ca ea nu se mai poate intoarce in timp,ca ce s-a intamplat, intamplat ramne,pentru vecie.
Era asezata pe o cutie ce se afla chiar in fata oglinzii si se gandea.Iar se gandea, daca nu cobora din pat sigur s-ar fi simtit mult mai bine ca acum.Razboiul desfasurat in ea ii ardea inima,sufletul,gandirea ca pe niste simple campuri uscare ce luasera foc din cauza
arsitei.
Fu intr-un tarziu din visare de o atingere delicata,de o mana fina,pusa pe umarul ei.Dupa o mica tresarire din partea Georgye,o voce blanda ii spuse:
-”Ei,si...ce vezi in oglinda?”
Apoi un fulgerlumina incaperea.Incepuse sa ploua.