Equinox

[Desiree Rose Goth]

Nota: Ma apuc de next dupa ce isi dau cu parerea cel putin 5 persoane pe aici. [Pentru...linistirea sufletelului meu , asa ca sa aveti motiv sa-mi dati reputatie negativa ]


Capitolul 31

Realitatea o constituia faptul cã venisem în faþa casei lui lipsindu-mã de starea aceea detaºatã ce mã însoþise dimineaþã.Mã concentram mai mult pe ascunderea dezaprobãrii pe care mi-o adresam cu cel mai mare dispreþ.Cum rãmânea cu acea uitare de sine pe care o aduceam la suprafaþã ori de câte ori aveam nevoie?Nu reuºeam sã o gãsesc, de parcã sensibilitatea croit loc în mine, obligându-mi sã las garda jos.
Mi-era dor de sarcasmul de acum câteva ore, mai ales cã incertitudinea punea stãpânire peste ironie ºi degajare.

Dilema asta nu era problema mea.În fine, nu ar fi trebuit sã fie problema mea, dar nu puteam sã las lucrurile aºa cum erau.Ca întotdeauna.
Am inspirat adânc când Sean mi-a deschis uºa.
-Avem câteva lucruri de discutat, i-am rãspuns glacial privirii lui mirate ºi neprimitoare.Nu mori dacã mã primeºti în casã pentru prima oarã în viaþa ta.
Am tuºit cu subînþeles când i-am servit replica, iar el îmi deschise larg uºa, având întipãritã pe faþã o uºoarã nedumerire amestecatã cu resemnare.M-am strecurat pe sub braþul sãu, atentã sã nu mã împiedic de prag din cauza tocurilor.
Ce? Nu am rezistat sã nu-mi iau tocurile cumpãrate vara trecutã..
Aruncând o privire scurtã holului în dezordine, mi-am impus un ritm normal de respirat; spre exasperarea mea, bãtãile inimii se înteþirã.Le puteam auzi în tãcerea aºternutã în încãperea parþial goalã.De-a dreptul jenant ºi netrebuincios.
-Presupunând cã nu ºtii sã numeri, þin sã-þi reamintesc cã e cel puþin a douãzecea oarã când treci pragul ãsta, zise Sean, trântind uºa ºi întorcându-se cu faþa spre mine.

Mi-am încordat buzele într-o linie durã.Sprijinindu-mã de perete, am observat un detaliu ce-mi putea salva în câteva secunde mândria.
-Uºa e nouã, pragul e nou, am remarcat triumfãtoare.În cazul acesta, mã tem cã tu ai nevoie de o socotitoare nouã.
El râse în timp ce înghiþeam aproape panicatã în sec.A fost o idee foarte, foarte proastã sã vin aici.Mai proastã decât atunci când am hotãrât sã-mi chelutui toþi banii pe haine la reduceri.E cea mai proastã idee ce mi-a trecut vreodatã prin cap.Pur ºi simplu stau ºi mã holbez la el încercând sã încropesc niºte replici în fugã.Proastã, proastã, proastã.
Crezusem cã îºi va cere scuze sau ceva de genul ãsta…dar Sean stãtea ºi mã privea cu un mãnunchi de întrebãri în ochi.Iar eu nu ºtiam cum puteam sã-mi exprim gândurile- adicã, în afarã de a face o crizã de isterie ce ar fi reuºit sã afecteze cu succes întreaga planetã.

În fond, era de aºteptat ca eu sã creez toatã discrepanþa asta.Întotdeauna izbuteam cumva.
-Trebuie sã vorbim.
-Mi-ai spus asta când ai intrat.Altceva?
Am scrânºit din dinþi, dându-mi seama cã va face lucrurile mai grele decât erau deja.Mult mai grele.ªtiam cã abia îºi ascundea curiozitatea în ciuda expresiei calme ºi politicoase de pe chipul lui.M-am întrebat brusc ce înjurãturi ar folosi Josh dacã afla cã eram aici; am zâmbit involuntar la acest gând.Probabil cã avea limitele lui când vine vorba de rãbdare.
-Îmi cer scuze pentru asearã, am minþit degajatã.Serios, chiar îmi pare rãu.Cred cã m-am îmbãtat puþin cam mult.
Mi-am coborât privirea, sperând sã sesiseze aºa - zisul ton umil din vocea mea.Pentru prima tentativã de cerºit pe ziua de azi o duceam destul de bine.
-Nu îþi iese, Lily.S-a terminat cu minciunile planificate ºi cu ochii de potaie adorabilã.

Uitându-mã în ochii lui, am cãutat un semn cât de mic de slãbiciune.Nu am gãsit niciunul.Neîncrederea ºi îndoiala îmi strãbãturã corpul precum adrenalina; nu mai conduceam eu jocul.Iar originile neputinþei zãceau în faptul cã nu cunoºteam noile reguli…
-Hai sã trecem direct la subiect: care e motivul pentru care ai venit?
Mi-am muºcat buza.Una era sã cunosc terenul pe care mã aflam, iar alta era sã-l descopãr în timp ce jucam.Presimþeam cã va fi riscant, dar subconºtientul meu mã împingea sã merg mai departe.Am ezitat sã-i trântesc replica.
-Asearã, tu ºi cu Aoede...
Se afla atât de aproape încât rãsuflarea lui fierbinte îmi izbea contradictorie pielea.Am încercat a doua oarã sã-mi calmez rãsuflãrile agitate.Trebuia sã mã concentrez pe scopul meu, sã reacþionez raþional, însã nu prea eram sigurã cã aº fi izbutit sã gândesc ca lumea.
Pur ºi simplu nu era corect ca eu sã mã pierd cu firea în momentele astea.

Sean mã privi de parcã vedea conflictul meu interior ºi rãspunse sec, schiþând un zâmbet slab în colþul buzelor:
-Asearã, tu ºi Melissa.
-Eu am fost prima, am ripostat cu repeziciune.Mi-am zgâriat din greºealã podul palmei în biata mea tentativã de a-mi masca nervozitatea.Nu voiam sã recunosc, dar, undeva îngropat adânc în orgoliul meu rãnit, ºtiam cã nu aveam nicio ºansã sã câºtig în faþa lui.ªi era pentru prima datã…
-Hai sã mã justific, zise el, întorcându-ºi privirile de la mine ºi mergând înspre living.Niciodatã nu ai fost cea mai înrãitã adoratoare a lui Mel, dar acum prezinþi o anumitã simpatie pentru ea.Aºa, brusc ºi fãrã motiv.
Ai vrea sã pretind altceva ºi sã dau adevãrul la o parte?
L-am urmat într-o tãcere înfrântã, încã încercând sã-mi þin capul sus.Mai fusesem de multe ori în casa lui ºi mi-am dat imediat seama cã nu s-a schimbat nimic- exceptând uºa.Supradoza de sensibilitate a pus stãpânire pe mine, aducând cu sine firul amintirilor. Senzaþia tulburãtoare de deja-vu devenea înebunitoare.
Sã zicem cã asta era o bilã albã pentru el.

Am aruncat o ocheadã scurtã prin camerã, de la perdelele crem din brocart pânã la vechile discuri cu niºte formaþii ce-mi erau încã necunoscute.Trecuse atâta vreme de când nu mai îndrãznisem sã vin aici din simplul motiv cã aº fi putut-o lua razna.ªi, mda, faza cu nebunia se aplica ºi pentru momentele acestea.
-Nu am voie sã petrec ceva timp cu surioara mea? i-am trântit un rânjet politicos.M-am perindat în jurul lui Sean cu mâinile încruciºate la spate, bãgând de seamã cã cel mai bun remediu pentru el era ironia.Speram doar sã-mi revin din starea de amorþealã cauzatã de amintiri înainte ca Sean sã remarce.
-Tocmai dupã ce m-am despãrþit de ea? Un moment mai bun decât acesta nu puteai alege?
Aleluia, omule.Mã bucur cã te-ai luminat într-un final.
Îmi adresã un zâmbet îngâmfat.De când naiba era atât de încrezãtor ºi fãrã menajamente în conversaþii? Eu eram cea care rezolva totul prin sarcasm, iar orgoliul lui nu-mi convenea deloc. Fusesem convinsã cã La dracu’ cu onestitatea! constituia deviza principalã…dar doar în cazul meu.

În þopãiala mea nebunã, i-am atins neintenþionat braþul cu cotul; spre satisfacþia mea, nu se dãdu înapoi.Doar îmi aºteptã rãspunsul de geniu ce nu se grãbea sã vinã.
-Îþi pare rãu cã te-ai despãrþit de ea?
Dacã nu aº fi acþionat dupã o ultimã alternativã disperatã, chiar mi-aº fi cerut scuze cã l-am întrebat aºa ceva. Însã, fiind în defensivã, îmi permiteam cam orice, indiferent de rezultat. Venisem cu un scop precis acasã la el, nu aveam timp pentru discuþii lungi ºi inutile.
Din seara aceea, la club, mi-am dat seama cã nu mai puteam merge mai departe, constrânsã între douã alegeri la care nu voiam nici sã mã gândesc. Oricât de pueril sunã, simþeam cã nu eram în stare sã admit ceva simplu…concret. Momentul de asearã, când l-am zãrit cu Aoede, fusese clipa deciziei mele.Trebuia sã aflu…

Chipul îi deveni inexpresiv. Impenetrabil. Am realizat cã am atins o coardã puþin cam sensibilã, mai brusc decât ar fi fost nevoie.Punct ochit, punct…ratat.Nu-mi aducea nicio satisfacþie tangibilã.
-Sã vãd cum poþi repara asta… inima pe care ai dezlipit-o, deºi fusese încã înfiptã în a ta , am adãugat cu amãrãciune, în sinea mea.
Am aruncat o privire scurtã spre fereastrã, aºteptându-i replica.Fluturi de gheaþã se aºterneau pe suprafaþa fragilã de sticlã, împodobind pervazul cu mici þurþuri.Era prima ninsoare din anul acesta.
Nostalgicã, am meditat la motivele pro ºi contra.Dar, într-un colþ al fiinþei mele, se adunau imaginile unei amintiri...

Îi numeam fluturi de gheaþã pe acei fulgi ce se lãsau precum un voal în jurul nostru.Niciunuia nu ne plãceau denumirile ce se aflau pe buzele tuturor oamenilor: bucãþi de omãt, zãpadã, nea, fulgi...prea banale, prea obiºnuite.
Fluturi de gheaþã suna mult mai bine.
Pluteau în vãzduh cu sutele, unduindu-se delicat în bãtaia uºoarã a vântului.Întinsã printre particule de zãpadã , i- am lãsat sã-mi cadã uºor în palmã.La naiba, se topeau imediat ce îmi atingeau pielea.
-Nu ai îngheþat?
Am clipit, uitându-mã spre Sean, ce mã privi cu o îngrijorare frãþeascã.Rãsuflând zgomotos, am creat aburi plutind în aer, alãturi de fluturii de gheaþã.
κi scoase mâna din buzunar ºi o întinse deasupra mea.Am clãtinat dezaprobatoare din cap, sperând cã-ºi dãdea seama câte amintiri preþioase pierdea.
-Hai ºi tu lângã mine, am zis rugãtoare, prinzându-i mâna ºi trãgându-l înspre mine.Cãzuþi din cer, câþiva fluturi se rostogoleau pe chipurile noastre.
-Ca sã îngheþ ºi eu?
Mã gândeam cã i-ar prinde bine câteva tachinãri, dar m-am abþinut.Voi amâna scenele de isterie pe mai târziu.
-Nici dacã te rog foarte frumos? m-am milogit, clipind mai des decât ar fi fost nevoie.Începusem sã sesisez frigul ce îmi izbea pielea cu sãgetãri ascuþite, dar izbuteam sã nu-l bag în seamã.Voiam doar sã-i aud rãspunsul final.
Crezusem cã va afirma cã sunt prea copilãroasã pentru vârsta mea.Crezusem cã hotãrârea de a pleca îi va rãmâne fixã, nezdruncinatã.Crezusem cã va þâþâi a nerãbdare pânã când mã va scoate din sãrite ca sã propun eu însãmi sã mergem înapoi în oraº.
În loc sã-mi confirme suspiciunile, Sean se trânti în zãpadã, lângã mine.Buzele lui erau arcuite într-un zâmbet sincer, ceea ce-mi fãcu inima sã-mi batã nebuneºte.
-Mãcar ºtim unde sã sunãm dacã intrãm în hipotermie, spuse el optimist.
Îi simþeam prezenþa vibrând din fiecare fibrã a corpului meu, fiind mult prea conºtientã de asta.Era singurul care conta.Mã rog, în afarã de frigul ce se rãspândea în jur.
-Nu vreau sã te dezamãgesc, dar nu prea avem semnal pe aici…
A râs, sunetul strãbãtând dulce ºi cãlduros adierile de vânt.M-am trezit memorându-i inflexiunile râsului.M-am apucat sã-mi dau câteva palme mentale.Nu acum, mi-am zis încrezãtoare.Mai târziu, când voi avea timp îndeajuns.
Am stat cufundaþi pe jumãtate în zãpadã, privind acoperiºurile încãrcate de nea ale caselor din oraº.Iar în vãzduh pluteau…
-Fluturi de gheaþã, ºopti el, mâna lui întâlnind-o pe a mea.

Trecuserã numai câteva secunde, dar imaginile se derulau încontinuu, precum un film vãzut cu un proiector stricat. Ameþitor, acþionând precum un sedativ.
Sean se apropie de mine ºi , liniºtit, îºi lãsã braþele în jurul meu. Am perceput ºocul înainte sã realizez ce se întâmpla cu mine.
-Eu nu cerºesc suflete, Lily.Nu ca tine.

Mã strânse într-o îmbrãþiºare adevãratã, prieteneascã.De parcã nimic nu s-ar fi petrecut.De parcã ultimele luni au fost un loc gol în inimile noastre, nu un ºir nesfârºit de dezamãgiri.
-Mereu am fost acolo pentru tine.Mereu am fost prietenul tãu, indiferent de situaþie.Un singur lucru a stat în calea noastrã: faptul cã tu eºti prea încãpãþânatã sã vezi altceva în afarã de ce crezi tu cã se întâmplã.

Mi-am odihnit capul pe umãrul lui, îmbrãþiºandu-l la rându-mi. Tot am remarcat ciudata lui eschivare în a-mi rãspunde la întrebare. Tãcerea era tensionatã, cãci ne atingea pe amândoi acolo unde durea mai tare.Nu ºtiam cum aº fi reuºit sã-l privesc altfel.
Oare e posibil sã-þi încui inima ºi sã arunci cheia?