The punishment

[Bell Evans]

• Bell sari ca arsa cand vazu lacrimile fetei curgandu'i siroaie pe obraji. Se ridica in fuga de pe banca pe care statea si se indrepta spre ea.
  "-Melly, stii ca poti sa'mi spui" sopti ea, luand'o in brate.
  Putea simti fiecare sughit al micutei cercetase, care se lupta din rasputeri sa se calmeze. Isi ridica ochii albastri, plini de lacrimi spre chipul ei si ofta zgomotos.
  "-Imi pare rau ca te pun intr'o asemenea situatie" murmura ea.
  Bell zambi, mangaind'o usor pe crestet.
  "-De asta sunt aici" sopti aceasta, privind'o cu blandete.
  
  Rosalie se tot foia in jurul catedrei, in timp ce Bell o linistea pe Melody; in cele din urma, ultimele lacrimi fura sterse iar un nou zambet aparu pe chipul fetei.
  "-Acum poti sa ne spui?!" murmura Rose, apropiindu'se.
  Parea sa ezite; si intr'un fel, era de inteles.
  "-Asta e singurul motiv" raspunse Bell.
  Vocea ii sunase hotarat; intr'un mod in care nu putea fi contrazisa. Era constienta ca asta era adevarul, chiar daca durea.
  
  "-Nu am reusit sa ma adaptez" ofta Melody.
  Desi participase la petrecerile din Turn si o vazuse adesea stand de vorba cu diferiti elevi pe hol, era lesne de inteles dupa expresia fetei sale ca nu se simtea bine. O incomoda prezenta necunoscutilor care se chinuiau sa'i devina prieteni.
  "-Nu e vina lor; e doar vina mea" murmura fata.
  "-Asa esti tu; nu te poate judeca nimeni" ii spuse Bell, incet.
  Fiecare avea lipsurile si calitatile lui; trebuia sa inveti doar cum sa le folosesti.