So .. Let's run away

[Effy K. Dietrich]

Era aşa linişte. Iubea să stea îna natură , să asculte vântul cum adie, să audă sunetul frunzelor sub paşi ei. Pu şi simplu adora să fie în aer liber. Deşi pădurea avea frumuseţea ei, lui Elizabeth îi dădea fiori prin felul ei sumbru. Se pare că şi pisica ei era de acord. Şi asta pentru că micuţa făptură se ascunsese după piciorul fetei, cu părul zbârlit pe şira spinării.
Făcu câţiva paşi înainte, cu Lorette pe urmele sale. Era mult prea linişte, ceea ce însemna că era singură...sau nu? Învăţase de-a lungul timpului că aparenţele sunt înşelătoare şi că mereu este linişte înainte de furtună. Auzi câţiva paşi nu foarte departe de ea. La început crezu că e doar imaginaţia ei. Mereu îi juca feste şi o băga în tot felul de probleme. Dar se pare că şi felina auzise paşii. În curând frunzele zdrobite sub paşi persoanei, fu acopaniat de un glas care întreba cine era acolo.
Înghiţi în sec. Pe moment se gândi să fugă, dar nici măcar nu ştia cine e acolo şi probabil că oricum o va găsi. Se apropie de locul de unde se auzi glasul, dar nu răspunse.