Pe taramul migdalat

[Bell Evans]

• Jun paru sa o analizeze in detaliu pret de cateva minute bune; se uitau unul la altul, pastrand in continuare tacerea. Si era atat de bine si relaxant, incat niciunul nu parea sa doreasca a intrerupe prea curand admirarea "privelistii". In cele din urma insa, Bell isi pleca usor privirile, simtindu'se stanjenita. Poate nu era bine ceea ce facea; poate iar isi facea doar sperante desarte, care aveau sa se spulbere la prima boare de neincredere sau minciuna. Si asa spusese destule pe ziua aceea. Poate ar fi fost mai bine sa lase in urma totul si sa plece din Coreea. Sa se intoarca la Londra; la viata ei de acolo.
  Nu prostuto. Nu poti face asta. Nici macar nu o vrei! ii spuse o mica voce din mintea ei.
  Corect..nu avea cum sa ii lase acolo. Nici pe Jun Lee, nici pe sora ei.
  
  Isi ridica privirile, asteptandu'se sa'l vada pe Jun Lee privind cerul, sau copacii de langa; orice, dar nu pe ea. Insa tanarul avea in continuare chipul serios si ochii pironiti pe chipul ei. Aproape simti cum incepuse sa'i urce sangele in obraji, facandu'i tenul alb sa se invioreze usor.
  Incerca sa isi dea seama de ce o privea in acel mod; nu se citea nimic care sa aiba legatura cu ura sau dispret pe chipul lui. Doar o blandete nesfarsita care se revarsa din maro'ul inchis al ochilor migdalati. Devenea ciudat.
  
  "-Mmm, I gotta go" mormai tanara in cele din urma.
  Nu mai suporta presiunea; pur si simplu statea acolo, admirandu'i frumusetea si asteptandu'se ca el sa izbucneasca din clipa in clipa.
  "-You lied me" murmura Jun Lee, facand un pas spre ea.
  Acum incepea greul; fosta cercetasa incerca sa'si faca ordine in ganduri, privindu'si manecile camasii umede.
  "-And I'm sorry" raspunse Bell.
  Nu indraznea sa isi ridice fata spre el; simtea ca ar fi dat'o rau de tot in bara daca i'ar fi infruntat privirile.
  
  Inca un pas..si inca unul..si cel din urma, care ii facu sa stea la mai putin de douazeci de centimetri departare. Ii putea simti respiratia pe frunte - pentru ca era cu mult mai mica decat el - si ii putea vedea varfurile picioarelor. Si totusi, refuza sa se uite la el. Nu era prea sigura daca din cauza fricii, sau din cauza emotiei ca statea atat de aproape.
  "-You're so beautiful" sopti Jun Lee, mangaindu'i incet obrazul ca de portelan. "You're my dream girl, if that's the right expression" continua el, cu o urma de zambet in voce.
  Simti o mana sub barbie care o forta sa isi ridice chipul si in cele din urma ii intalni privirile; parea agitat, dar totusi, plin de o afectiune protectoare. Se apleca incet spre chipul ei si o mai privi inca o data cu blandete inainte ca buzele lor sa se intalneasca. Simti cum bratele lui ii inlantuie delicat talia, tragand'o spre el, iar ea isi puse mainile in jurul gatului sau. Era prea ametita ca sa mai gandeasca.