Searching Memories

[Rosalie Vivienne Alden]

Da, o saptamana plictisitoare, plina de probleme pentru Rosalie. Desi Porrin nu aparuse in peisaj in ultimul timp avusese probleme cu altceva, de fapt mai bine spus cu altcineva. Devoratorul Rodriguez nu ezitase sa ii faca fostei soimence probleme, la fel si Astropufei buna prietena cu ea. Ultimele zile au fost marcate cu tristete in viata lui Rose. Pentru ea nu a existat strop de fericire, de liniste sufleteasca in cele sapte zile de calvar! Ii era dor de prietenii ei, voia sa depaneze amintiri. Nu stia de ce , insa timpul acesta reflectase foarte mult la anii care i-au trecut ca vijelia prin fata , insa amintirile i-au ramas in suflet. Cele frumoase, cele mai putin placute .. nu conta. In ultimul timp se gandise atat de mult la Jake, pur si simplu simtea ca vrea sa il aiba aproape , dar din pacate acest lucru nu va fi posibil decat dupa ce va muri si ea, fiindca stia ca se vor intalni vreodata. Dragostea lor a fost prea mare pentru a-si lua ramas bun atat de usor, din cauza unui las care l-a ucis pe la spate. Doar cand se gandeste la Tom P. ii vine sa uite ceea ce este si sa ii plateasca cu aceasi moneda, insa apoi se gandeste la ea, la parintii ei, familia intreaga si cei mai buni prieteni: pentru ei se va mentine ferm pe pozitii si nu va face asa ceva orice ar fi. Nu ar merita. Porrin oricum este demn de mila, cum s-a schimbat in ultimul timp ... Da, asta era! Doar mila iti poate provoca. Soimeanca stie ca va fi pedepsit, dar nu vrea ca mainile ei sa fie patate cu sange din cauza unui criminal, ea nu voia sa fie ca el.
Dorea sa dea un flash-back catre amintiri placute, dar tot ce ii revenea in minte era: cautarea Horcruxurilor, fuga de catre Devoratori, cativa prieteni pe care i-a tras in problemele ei fara sa vrea si nu in ultimul rand... moartea Aslei, a lui Jake ...
'Gata, Rose!' , spuse o minte din vocea ei care voia sa o convinga sa lase deoparte raul, sa priveasca binele din fata, dar nu voia sa se amageasca , ea chiar nu mai stia daca exista fericire pentru ea, daca exista bine in lumea asta.
Adevarul este ca de multe ori s-a intrebat daca nu face rau celor apropiati fara sa vrea , dar pana acum prietenii mereu i-au spus ca nu ... si totusi: parca acum avea cu adevarat viziunea asta, parca acum se intreba cu adevarat daca nu ar trebui sa plece cat mai departe de ei, cel putin pentru o perioada, desi s-ar putea sa fie una lunga. Trebuia sa spuna acest lucru cuiva sau mai bine era sa plece stiind ca lumea va uita de ea in curand? Nu azi, nu maine , dar ... cat mai curand. Asa se intampla mereu. Nu poate sa iti ramana o persoana in suflet pe veci, sau poate da, dar ea tinde sa creada ca in maxim un an persoanele foarte dragi ei nu ii vor mai stii nici macar numele. Oftase adanc incercand sa alunge acest gand , dar pur si simplu nu putea. O lacrima sarata, plina de durere i se prelinse pe chip. Nu s-a mai gandit niciodata la asa ceva, dar acum ... acum parca i-ar fi pus cineva aceste ganduri cu forta in minte! Scutura din cap incercand sa uite totul, dar gandurile se postasera mai profund in adancul inimii si mintii sale. Ce putea sa faca?
Mintea ii ordona sa inceteze, dar sufletul plangea in continuare. Se aseza in pat pe burta plangand in hohote, de data aceasta din ce in ce mai profund, din ce in ce mai puternic, mai dureros. O durea sa planga, dar o durea si mai tare gandul ca facea rau cuiva fara sa vrea. Totul din cauza acelui nemernic de Porrin. Isi ridica privirea , de data aceasta plina de ura, cu lumini care o transmiteau catre niste ganduri criminale, insa observa o carte cu titlul: "Never let it go". Si-a amintit cu placere de acel roman care il primise cadou de ziua ei de la una dintre prietenele cele mai apropiate. Zambise slab, dar sincer si incepu sa il citeasca pentru a miia oara. Se putea concentra oare la citit? Fontita albastra care inca se afla in carte ii aminti de ziua sa, de ultima sa petrecere petrecuta cu prietenii apropiati si cativa membrii ai familiei. De data aceasta zambi ca o raza de soare, dar totusi , desi fusese un party extraordinar nu putea sa rada la amintirea lui. Bucati de tristete inca existau in sufletul sau, iar lacrimile inca i se prelingeau pana pe buze. Lasa si cartea deoaprte. Desi aceasta ii oferea doar amintiri placute, ceva nu o lasa nici sa citeasca. Sa fie oare ochii ei obositi sau gandurile negre cu care se trezise la pranz?
Da, chiar! Era pranzul. Se uita la ceasul de pe perete care fix in acel moment arata ora 12:00. Desi nu era prea incantata stia ca trebuie sa mearga in Sala Mare in calitate de profesoara. Nu ii era foame, nici macar nu voia sa auda de mancare, dar voia sa se intalneasca cu Lily. Trebuia sa ii spuna ei ce o apasa pe suflet. Nu se mai vazusera de mult timp, iar acum simtea nevoia sa discute cu ea. Nici pe ea, nici pe Astropufa ei favorita, Tamara, nu o mai vazuse de mult timp, dar cum se spune: "Niciodata sa nu spui niciodata!" . Intr-un final tot vor avea ele din nou o reuniune a fetelor. Surase la acest gand, apoi se indrepta catre dulapul sau scotand roba cu sigla Hogwartsului privind-o mandra. Oare chiar putea sa plece si sa lase totul aici? Ganduri, amintiri, lucruri si cel mai important : prieteni?
Se imbraca rapid si pasi catre masa profesorilor din Marea Sala. Dar inainte sa se aseze observa o Viperina. Zambi la gandul ca era Lily. Alerga dupa ea si ii puse mana pe umar. Aceasta se intoarse si o saluta. Rosalie spuse printre lacrimi:
"Lily!", si ii raspunse la imbratisare.