Pe taramul migdalat

[Bell Evans]

• Telefonul tanarului suna brusc, iar el se grabi sa raspunda; incepu sa vorbeasca intr'o coreeana fluenta, care o impresiona placut pe Bell. Era ceva deosebit, ceva ce nu gaseai pe toate drumurile - un baiat care sa te aprecieze din prima zi, care sa incerce sa te cunoasca, care sa nu te judece pentru faptul ca l'ai minitit sau pentru simplul mod de a fi tu insati. Totusi, era constienta ca relatia lor nu avea prea multe asteptari - in fond, ea trebuia sa se intoarca in Londra, poate chiar la Hogwarts intr'o zi, pentru postul de profesoara de Transfigurare, iar el era obligat sa ramana in Seul.
  
  Ofta incet, iar Jun Lee observa rapid urma de tristete ce ii invaluise chipul; o trase mai aproape de el, sprijinindu'si barbia pe capul sau. O imbratisa cu blandete, incercand sa'i spuan ca el e acolo, ca nimeni nu ii poate face niciun rau - de parca nu stia deja asta.
  Incerca sa zambeasca cand el isi inchise telefonul, dar probabil nu ii iesi decat o grijmasa. Era jalnica la lucrurile astea - mereu mintea la fel de bine ca un copil de 3 ani.
  
  "-Hey..what's going on with you?" sopti tanarul, ridicandu'i usor chipul spre al sau.
  Bell ridica incet din umeri; nu voia sa spuna nimic. Voia doar sa ramana acolo, pentru vecie.
  "-I'm ok" raspunse ea, cu vocea inabusita de lacrimi.
  Era un adevarat dezastru, capabil sa strice o asemenea clipa cu lacrimi mari. Picaturile calde incepura sa ii curga pe obrajii inflacarati, iar Jun Lee se panica.
  "-You're not ok" remarca el, socat.
  Probabil credea ca era vina lui; dar in fond, era doar vina ei.