The deathly taste of revenge

[Rosalie Vivienne Alden]

Capitolul II- I am fake. So what?

In dimineata urmatoare m-am trezit cu alte ganduri,alte prioritati. Nu am de gand sa ma abat de la principalul scop,dar astazi va trebui sa induc lumea in eroare. In ultimul timp colegii de la Academie au cam avut banuieli in privinta mea desi toti se dau drept prietenii mei,ceea ce bineinteles nu este bine deloc. Trebuie sa imi continui treburile obisnuite, sa ma apuc de studii pentru a-mi continua viata intr-un ciclu normal,cel putin in prezenta celoralti. Mi-am deschis telefonul pentru prima data in ultima saptamana. Nu pot sa cred cate mesaje stupide de 'Cum te mai simti?" am primit. Nu multi de la academie imi stiu numarul de telefon,iar eu regret fiindca le-am dat unora. Ma gandesc serios la a-mi schimba numarul,dar asta nu conteaza acum. M-am indreptat catre dulap si mi-am ales niste haine negre, cele mai potrivite pentru a merge la locul de studiu. Aveam sa fiu falsa, dar pana la urma ce conta? Nimeni nu ar putea sa isi dea seama de asta... Doar Hugo,care e plecat intr-o 'misiune' din cate am inteles. In fine,mie nu mai imi pasa de el. M-am imbracat in graba, iar in maxim jumatate de ora am ajuns la destinatie. Nu avea sa imi fie greu sa disimulez ca sunt bine,in definitiv stiam foarte bine sa ma prefac, sa consider ca totul este bine doar de ochii celorlalti.

"Buna , Daria!", rostise o voce foarte cunoscuta mie. Imi dadusem ochii peste cap. <Chiar nu aveam chef de ea acum>. Andrea se postase in fata mea dispusa sa nu se miste de acolo pana nu ii voi raspunde macar printr-un salut. Barfitoarea ar vrea sa afle mult mai multe,dar nu ii voi da aceasta satisfactie. Demult era cu ochii pe mine, vrand sa fac orice mica greseala pentru a ii spune directorului ca sunt o neghioaba, dar eu bineinteles nu aveam sa ii fac pe plac. Hm, uite asa incepe ziua in care trebuia sa fiu falsa .. Tocmai una ca aceasta fata este dintre cele care imi vor raul, cele carora nu le-am dat numarul de telefon. Voiam sa inaintez,dar de data aceasta aveam sa ii fac pe plac si sa o salut. Am dat din mana copilareste si am rostit:
"Buna! Imi place lantisorul tau."
Aceasta ramasese surprinsa si m-a privit cum nu a facut-o niciodata fiindca nu ii dadusem ocazia. Se mirase evident deoarece vorbisem cu ea. M-am uitat apoi chioras la ea si am decis sa plec inainte sa isi dea seama ca intr-adevar nu voiam sa o vad in fata ochiilor. Iar in legatura cu lantisorul mintisem,cum era si de inteles. Era oribil!


Cativa pasi mai incolo aparuse Eric, un baiat care ma place. De data aceasta abia m-am abtinut sa nu rad. Se pare ca astazi voi avea parte de multe intalniri neasteptate. Totusi,de el .. imi era putin mila. Am tinut mai strans de dosare incercand sa imi descarc furia pe ele,apoi am inganat un buna dupa care am inaintat nepasandu-mi de el. Pana la urma eu niciodata nu i-am dat sperante false,iar el stia ca singurul baiat pe care l-am iubit vreodata in viata mea era Hugo. Trasesem cu privirea in spate si l-am observat pe Eric uitandu-se in urma mea. Chiar ma placea! Ei bine,ghinionul sau,imi pare rau .. Sau nu!

Exact inainte sa intru in sala, cineva ma atinsese pe umar. Puteam sa banuiesc cine era,dar nu era posibil asa ceva. In primul rand nici macar nu tineam nevoia sa fie asa. Nu vreau sa se intample din nou,nu vreau sa il am in fata ochiilor , privindu-ma, rugandu-ma cu ajutorul ochiilor sai verzi sa ma impac cu el! Pe asta nu as fi suportat-o. M-am intors si am scapat dosarele din mana.
"Hugo!", am strigat uimita. Intr-adevar: simturile nu m-au inselat. El era. Se uitase la mine si deschise gura dispus sa spuna ceva,dar am rostit rapid:
"Lasa-ma. Te urasc!"
Cu asta s-a terminat falistatea mea. Il iubeam mai mult decat orice pe lumea asta,dar ca sa imi duc la capat razbunarea trebuia sa renunt la el.