Never again

[Ema Snow]

" - Adevarate cuvinte graiesti" spuse Ema ganditoare si cu un accent ciudat. " Caci numa asa intamplarea ce iaste se poate inteleasa a se face celorlalti cuvantatori"
Realiza ce spuse si se incrunta. Realiza ca vorbise exact ca Alisanda din povestea lui Mark Twain.
" - Doamne... Scuza-ma, Rose. Am citit prea mult in ultimul timp. Am inceput sa vorbesc in stilul vechilor englezi"
Afisa un zambet firav, dar nu se abtinu mult. Incepu sa rada, la inceput mai incet, apoi cu pofta. Nu i se mai intamplase de ceva vreme sa vorbeasca pe alte accente.
Aproba din cap, usor.
" - Da, la fel ca inainte"
Stiau amandoua la fel de bine la ce se refereau, fara sa foloseasca subiect si predicat. Era o urma a trecutului, o cicatrice atat de vie in memoriile lor. Nu era ceva de care scapasera, era ceva cu care se obisnuisera; asa cum se obisnuieste omul batut cu mania unei bate. Si poate ca exista o farama de realitate in acea comparatie. De cate ori nu isi pierduse Soimeanca timpul, gandind cu inflacarare ca trebuie sa existe o sansa de a-ti evita destinul? Nu exista asa ceva, evident. I se dovedise in nenumarate randuri, fiind zdrobita de realitate de fiecare data.