Never again

[Ema Snow]

Ema zambi si ii drese vocea. Se aseza comod si incepu sa o spuna, incercand sa imite tonul pe care il avea mama ei cand i-o spunea, inainte de culcare, cu atat de multi ani in urma.
" - Exista un taram indepartat, invizibil ochiului uman. Era un loc pur si luminos, neatins de mana raului din lume sau de tehnologia avansata a civilizatiei. Aici traiau doar suflete la fel de curate ca pamantul insusi."
Incerca sa faca niste propozitii cat mai asemanatoare celor din cartile vechi.
" - Povestea aceasta este despre o micuta fata, numita Lohale. Isi dorea sa ajunga departe in viata, sa faca ceva de care oamenii sa fie mandri, iar ea sa le ramana in amintiri multe secole dupa ce nu va mai exista. In ziua in care soarele a fost muscat de intuneric, adica in ziua unei eclipse, tanara cunoscuse un barbat. Era poate cel mai frumos chip ce exista pe pamant, cu par blond si ochi albastri, cu un mers elegant demn de un print. Si asa cum se intampla in toate povestile de genu', Lohale s-a indragostit de el. Pe durata eclipsei, ea a observat ca pielea lui stralucea delicat. Crezand ca este vreun vrajitor sau un zeu al cerurilor, fata l-a rugat sa-i spuna ce se intampla. Iar cum si el se indragostise de ea, nu putea sa o refuze. Ii explica de taramul de unde venea, acel loc indepartat plin de lumina"
Stalcise povestea in ultimele minute. Incepea sa devina prea tehnica si incerca sa se redreseze, iar cuvintele ii scapau fara sa fie imbracate si placute urechii.