I try touch my dream!

[Ellena R. Howard]

Cap7. O prima cursa. Evadarea . Partea I.

Devenea deja enervant tare Mircea. Se plimba prin acea camera semi-intunecata cu mainile la spate. Vedeam ca era nervos, nervos ca ii refuzasem propunerea lui deloc decenta si ce nu ma caracterizeaza. Se pare ca isi arata adevarata fata si Mircea, desi cand fusesem iubita lui Sasha se comporta cu mine foarte frumos, parand ca is cea mai buna prietena pentru el. Dar se pare ca licarirea aia din ochi ce o avusese mereu si in trecut il da de gol acum. Nu fusesem doar o prietena, ci o prada. Nu dorea sa fiu cu Sasha, il ura pe fratele lui pentru ca ma avea pe mine.

Se intoarce cu fata la mine. Linistea era coplesitoare, apasatoare. Duce mana la spate si scoate un pistol negru, mare ce eram complet sigura ca era si incarcat si nu era deloc de jucarie. De cand familia Anderson facea asa ceva? Nu stiu, dar nu doream sa aflu. Desi pana acum gandisem ca mai bine mor, gandindu-ma mai bine, nu mai doream sa mor. Nu doream sa mor ucisa de el. Mai bine muram de mana oricarui strain dar nu de fratele fostului meu iubit ce se pare ca avea o obsesie pentru mine.
Incarca arma auzindu-se acel clic ce ma cutremura. Brusc privind peste umarul lui, vad o prezenta alba, un aer rece imi face parul de pe maini sa mi se ridice si pielea sa mi se faca de gaina. Cunosteam sentimentul ala straniu, era o fantoma, o prezenta era acolo.

Raman tacuta, incercand sa deslusesc prezenta. Era Alice, ce ma privea cu ochii negri si goi, dar incerca sa imi spuna ceva. Nu puteam intelege ce zice, nu intelegeam. Parea ca ma avertizeaza, parea ca incerca sa ma scoata de aici, desi nu stia cum. Brusc vocea ei devine clara, auzita bine de mine.
“-Alexa, nu trebuie sa mori, Sasha te iubeste, mai multe persoane te iubesc. “ Brusc contactul cu ea dispare cand sunt lovita de podul armei lui Mircea exact in stomac. Incep sa tusesc, pierzand incet aer. Avea dreptate, mai ales cand auzisem ca Sasha ma iubeste. Dar..daca ma iubeste de ce umbla cu tipa aia? De ce ma priveste asa urat? In cap imi vin toate momentele frumoase alaturi de el. Cand radea, cand ma gadila, cand ma sacaia in spirit de gluma, cand era gelos si era in stare sa bata pe oricine care imi facea ochi dulci. Erau o gramada de moment ce nu o sa le uit nici in ziua de azi. Alice avea dreptate. Nu aveam voie sa mor. Poate nu aveam sa il mai am pe Sasha dar doream sa am o viata normala. Visam la asa ceva. Astfel trebuia sa avadez cumva de aici si sa fug departe, departe de acest oras, unde vad cu ochii, sa-mi i-au viata in maini in adevaratul sens al cuvantului.

-Alexandra, o sa regreti ca nu ai acceptat acum oferta mea. Eram singurul barbat in viata asta ce te putea iubi si satisface cum trebuie.
-Ce cuvinte mari, si scarboase. Spun rece fara resentimente. Daca nu a fost bine pana acum cu fata cuminte si linistita ce avea constiinta incarcata si pleca mereu capul cand era si nu era nevoie, o sa cunoasca toti o fata rea, deloc prietenoasa ce nu iubeste si nu asculta de nimeni, independenta si razbunatoare. Aveau sa cunoasca adevarata mea fire cat si… obsesiile mele.

Exact cand era gata sa ma loveasca din nou, pumnul ii este prins de altcineva. Este luat brusc din fata mea si aruncat in zid cu putere de Sasha. Cum intrase aici? Nu conteaza, important e ca ramasesem surprinsa sa il vad ca sare in gatul fratelui sau.
-Nenorocitule, cum iti permiti sa o lovesti? Avea aceiasi voce angeleasca ascunsa sub chipul ala de demon. Mereu aveam sa il iubesc , oricat de mult sau putin, dar mereu aveam sa fiu alaturi de el.
-Fratioare, tocmai la mine sari? In loc sa o omori pe ea…ca ne-a ucis sora…
-Nu a ucis pe nimeni, Alicia a fost de vina ca a plecat, nimeni nu a obligat-o. Plus ca nu a plecat dupa Alexandra ci dupa Luciano.
Luciano? Stai asa…Luciano fusese iubitul Alicei. Dupa plecarea mea nu stiu ce se intamplase cu ei.
-Sti prea bine ca nu e asa, Luciano nu e de vina ci ea.
-Mai taci odata, spune Sasha nervos si il loveste pe fratele lui cu pumnul. Intre cei doi incepe o bataie serioasa ce se dezlantuia. Desi Sasha era mai mic cu un an ca Mircea, la corpolenta erau la fel de bine facuti si puternici. Incepusera amandoi sa se bata serios, lasandu-se cu izbituri, pumni, scancete de durere si cuvinte ce nu ar trebui sa existe intre ei. Si toate asta doar ca Sasha sa ma salveze. Acum eram convinsa ca inca tine la mine. Dar imi jurasem sa il las in pace, sa imi vad de viata. Cu toata vointa mea, respir adanc si incerc sa ma eliberez.

Reusesc cu greu deoarece franghiile erau strans legate si imi facusera deja rani la incheietura, dar cu cateva julituri si putina durere imi strecor mainile prin franghie in timp ce cei doi se bateau cu ura intre ei. Nu imi placea sa vad asta, poate pentru ca eu eram in general foarte linistita. Dar acum eram fericita ca Sasha ma ajuta. Ii eram datoare oricum, il iubeam neconditionat si eram contienta ca aveam sa il iubesc si sa nu il uit niciodata. Insa eu doream viata mea, cu sau fara el, doream sa merg inainte.
Ma ridic de pe scaun si ies in fuga pe usa, constienta ca asta e portita mea de scapare. O singura sansa, nu trebuie sa o irosesc.

Nu stiam sigur unde ma aflu, dar alerg ca o nebuna pe scarile si culuarele intunecate, abia putand vedea pe unde merg. Auzeam vocea lui Mircea ce isi daduse seama ca scapasem si se pare ca ma urmarea. Cu greu gasesc usa de la iesire, iar curtea mea ma inspaimanta. Era apusul, soarele dadea o culoarea rosiatica norilor albi, atunci realizez ca trebuie sa apelez la ceva ce nu mai facusem de un an de zile. Privesc in jur speriata si vad un ferari rosu ca focu in acea curte inconjurata de plasa de fier. Cum sa ies de aici? Semana cu o inchisoare. Oftez lung si simt cum incep sa tremur. Slabiciunea mea…obsesia mea era defapt “masina”. Mai bine zis cursele de masini, viteza, adrenalina. Invatasem de mica sa conduc si multi ma stiau ca cea mai buna din oras. Insa ma lasasem de asta dupa accidentul facut cu mama mea, unde ea a murit. Ma considerasem mereu vinovata astfel renuntasem la absesia mea.
Acum insa, asta era singura mea care de scapare. Fug repede la acel ferari si realizez ca era deschis cu cheile in contact. Cred ca azi eram mai norocoasa ca oricand. Ma sui in masina si blochez usile.

Incep sa tremur, sa ma incing sa simt cum pulsul imi scoate inima din piept. Se activa adrenalina, acel lucru ce nu il mai avusesem de ceva vreme. Dau cheie masinii realizand ca motorul torcea ca o felina feroce gata sa prinsa viteze, sa fie incercata sa rupa soselele. Afisez un zambet sadic, dar sunt trezita de vocea lui Mircea si Sasha ce ajunsesera la iesirea din acea cladire. Realizez ca portile mari din plasa de fier sunt inchise, semanand bine acel loc cu o inchisoare. Pornesc si plec de pe loc fara sa ma mai gandesc la nimic, prind viteza in mai putin de 3 secunde si ies prin poarta de plasa de fier cu bestia ce o controlam, de parca iesisem prin branza. Chicotesc si simt cum cu fiecare viteza urcata mai sus, cu acul kilometrajului din bord ce urca la fiecare liniuta mai sus , cu acel tremurat de volan, ce-mi spunea ca bestia ce o conduceam era greu de stapanit ma facea sa devin ca o nebuna. Nu mai realizam nimic, scapasem de la moarte si furasem o masina, trecand printr-o poarta si primul gand ce il avusesem era “Am sa plec departe”.