Visul meu nu are limite!

[Ellena R. Howard]

Ii aude cuvintele si surade copilareste. Desi stia prea bine ca era epuizata ca nu se putea tine pe picioare, nu dorea laspital. Nu dorea acolo, ii fusese frica mereu de acele locuri ce miroseau ingrozitor a pastile si dadea sentimentul de moartea si boli, durere si chinuieli oribile. Nu iubea acel loc deloc.
Se simte ridicata in picioare.Insa pamantul ii tot fugea de sub picioare. Stia prea bine, oricat de obosita ar fi fost gravitatea acestei probleme ale ei.Ar fi avut nevoie mereu de ingrijire, de supraveghetor deoarece oricand ar fi putut patii asta. Acum scapase ca prin urechile acului multumita serului si baiatului ce o ajutase.
Ii simte corpul baiatului lipit de ea, era cald, asa de cald si bine ca nu iar mai fi dat drumu. Insa nu avea destula energie asa ca incerca sa ii zica sa nu mearga la spital. Stia ca isi putea revenii daca dormea putin si ii revenea energia.Acum era inafara oricarui pericol, deoarece serul acele avea sa migreze in corpul ei cateva saptamani bune. Serul era facut si dintr-o planta ce mentinea durata de efect cu mult.
"-Nu..vreau la..spital..vreau sa dorm..." spune ea incet, ridicand privirea catre baiatul ce o privea uimit dar infricosat. "-Te rog, oriunde dar nu acolo, ei nu au...ce-mi face...nimeni nu are ce sa-mi faca..." spune ea in incercarea de al convinge sa nu o duca la aripa spitalului a scolii.
Simte cum ii fuge imaginea si pamantul de sub picioare, atunci cade putin dar este sprijinita de baiat. Stia ca este inmainile lui, iar asta ii inspira incredere mai ales ca era asemanator ei, era in "casa" cu eala aceiasi scoala, iar asta o face sa-si piarda cunostinta, sa adoarma ca un copilas obosit in bratele baiatului. Somnul avea sa ii fie fara vise din cauza epuizarii, iar ea spera sa nu o duca la spital ci in camera ei, unde sa se refaca linistita.