Mai mult sau mai putin singura

[Bell Evans]

• Ziua era aproape pe sfarsite, iar lumina uscata ce se filtra prin sticla fumurie a geamurilor parea sa inunde coridoarele castelului cu frumusetea ei. Armurile pareau poleite in aur, cu sclipiri semi-pretioase, iar statuile se mandreau la randul sau cu straluciri fade, perlate. Puteai sa juri ca te afli intr'un muzeu, si nu pe holurile unei scoli.
  Castelul Hogwarts insa era un caz special. Vechi de sute de ani, putea fi considerat una din minunile lumii vrajitoresti.
  
  Iesise din biblioteca si incepu sa se plimbe, furata de maretia razelor incolacite de lumina. Unele se prelungeau valurit pe fruntea si bratele fostei cercetase, facand'o sa zambeasca. Nu avea decat o bluza subtire, albastra, cu maneca scurta si o pereche de blugi. Era cald si ultimele scapatari ale soarelui pareau sa isi ia ramas bun de la imprejurimi.
  
  Nu era prea sigura de directia in care se indrepta; stia doar ca nu voia sa se intoarca in Turn. Era prea liniste acolo; prea multa singuratate. Iar acum fugea de lucrul asta. Isi aminti ca in trecut, in primii ei ani la castel, mereu cauta o incapere goala in care sa petreaca putin timp singura. Nu era prea sigura ca lucrul asta se schimbase acum. Insa uneori simtea nevoia unui prieten langa ea. Simtea ca daca avea sa mai stea doar cateva minute singura, fiinta ei ar fi reactionat intr'un mod urat. Si cu toate acestea, nu se putea lauda ca era prea sociabila.
  
  Ajunsese pe nesimtite la etajul VII; pret de cateva clipe, dori sa se intoarca. Insa isi aminti de Camera Necesitatii si un suras inflori pe chipul palid. Nu mai fusese de prea mult timp acolo; iar acum, intreaga ei fiinta dorea sa se piarda din nou in armonia acelei incaperi. I se parea una din cele mai frumoase magii prezente la castel.
  
  Se indrepta cu pasi siguri, dar inceti, spre peretele bine-cunoscut. Trecu de trei ori prin fata lui si usa imbatranita de trecerea nemiloasa a timpului aparu. Apasa usor clanta si simti fiorii reci ai metalului invadandu'i intregul corp.
  Pasi in incaperea atat de cunoscuta si ramase pret de cateva clipe in prag; era deja cineva acolo. Inainta insa spre canapelele din fata focului si se opri cand lumina focului cazu pe chipul fetei care era acolo.
  
  "-Kathleen?" intreba ea, nevenindu'i sa creada. "Nu ne'am vazut de o gramada de timp" continua tanara, cu o urma de zambet pe chip. Era exact persoana cu care ar fi vrut sa isi petreaca o dupa-amiaza de marti.