Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 8 Next »

/ Nimic mai mult decat putina liniste..

Era noapte. Bell dormea in camera sa din Turnul Cercetasilor, visand linistita. Cerul plumburiu era incarcat cu mii de stele, care luminau discret domeniile castelului.
Dintr'o data, fata incepu sa se vaiete si sfarsi prin a se trezi brusc, cu un mic tipat.
Okay, Bell calmeaza'te, doar un vis..un simplu vis.. isi spuse ea, incercand sa opreasca lacrimile care curgeau neincetat pe obraji. Visase ca fratele ei mai mic Nate, murise intr'un duel. Off, de ce trebuie sa visez eu asa ceva se intreba fata, ingrozita. Trecura minute in sir..Bell statea cu capul pe genunchi, incercand sa'si explice ca a fost un simplu cosmar, nimic adevarat. ..doar un cosmar balbaia ea.
Hotari sa se ridice si sa plece din camera. Locul unde cosmarul ii patrunse in gandurile linistite ii facea rau. Isi luase capotul albastru si tenisii, bagheta si pelerina invizibila, dupa care cobori in liniste in camera de zi. Nu era nimeni, fiind prea tarziu in noapte. Incerca sa o trezeasca pe Dna Grasa, dar aceasta ii dadu drumu abia dupa multe proteste si un sir scurt de injuraturi.
"-Ai idee cat e ora, fata? De ce nu dormi la ora asta??" striga ea in urma lui Bell, dar aceasta isi pusese deja pelerina si porni pe holurile intunecate. Unde sa merg, as vrea sa am un loc unde sa pot sa'mi limpezesc mintea isi spuse ea. In fata ei se materializa o usa. Aa, etajul VII, trebuie sa fie Camera Necesitatii isi zise Bell, cu o urma slaba de zambet.
Dar cand sa deschida usa, auzi un zgomot de pasi. Sunt invizibila, deci ar trebui sa stau calma isi tot repeta ea, dar frica punea stapanire pe sufletul ei. In cele din urma, sunetul se pierdu in noaptea neagra, si Bell apasa manerul clantei, intrand in camera.
Avea un aspect placut~o canapea mare si un fotoliu care parea comod, un semineu cu flacari albastre si un raft cu carti. Deja se simtea mai bine. Se aseza pe fotoliu si incepu sa se lase pierduta in ganduri, pana cand.....

-Peeves, du-te naibii! am strigat eu peste umar, dand buzna intr-o camera.
Intr-un fotoliu, ceva tresari.
-Offf, vantul! Cine n-a-nchis bine geamul?!
-Nu exista geamuri spre exterior. Esti in Camera Necesitatii. Apropo, ai cerneala indigo in par.
Privond o suvita din parul meu roscat, cu care indigoul nu se asorta DELOC, l-am injurat in gand pe Peeves. Brusc, mi-am dat seama ca vocea prezenta era cunoscuta.
-Bell? A...asta...Doamna profesoara?
-In carne si oase...si oboseala! rase fata. Si foloseste prenumele.
-Bine. Ce faci? Aici...Acum?
-Acelasi lucru ca si tine.
-Te ascunzi de Peeves?
-Nu . Caut doar un pic de liniste.
-Si daca n-am decat ciocolata? am ras eu.
-Acu` e buna si aia...

Bell se ridica incetisor din fotoliul ei confortabil si merse langa fata nou-venita. Se aseza langa ea, pe canapeaua intinsa, si lua o bucatica de ciocolata.
"-Si de ce il injurai pe Peeves?" spuse aceasta, zambind.
"-Pai, cum sa nu'l injur?? Am iesit si eu la o plimbare, pentru ca nu puteam dormi si am dat de el la etajul V. A inceput sa urle ca idiotul ca de ce nu sunt in pat la ora asta, ca il cheama pe Filch. A fugit dupa mine 2 etaje, aruncand cu creta si cerneala, dupa cum ai observat" spuse Neo, cu un ton suparat.
"-Asta se rezolva!" spuse Bell, si sopti o vraja care ii curata parul prietenei sale intr'o clipita. Acum era din nou roscat, si stralucea de sanatate.
"-Dar tu de ce esti aici?" intreba fata, cu un zambet curios.
"-Uhmm, am avut un cosmar.." murmura Bell, intristandu'se brusc.
"-Poti sa'mi spui daca vrei. Asa te descarci. Nu e bine sa tii lucrurile neplacute pentru tine" raspunse Neo.
"-Eu am un frate mai mic..Nate..Nu e inca la Hogwarts, dar de ceva timp tot il visez ca moare intr'un duel, pe coridorul de la etajul III" zise Bell, si lacrimi fierbinti ii inundara obrajii palizi.
"-Ughh, urat!! Dar gandeste'te ca e doar un vis si nimic mai mult" incerca prietena sa sa o calmeze. "Fratele tau e bine, acasa, cu parintii tai" mai spuse ea.
"-Ai dreptate. Asa este! Iti multumesc ca esti aici.." sopti Bell, cu un glas mai vioi.
"-Si, ce vrei sa facem?" intreba Neo, zambind.
"-In pana de idei..tu ce ai vrea sa faci?" spuse si cercetasa, cu un zambet sclipitor....

-Nate...Dragut nume. am remarcat eu brusc.
-Mersi...Joci sah?
-Da...
Am privit-o pe Bell cum scoate o tablita mica din cristal si onix, cu 32 de piese mici de tot.
-E sah vrajitoresc?
-Da, dom`soara! exclama un Nebun.
-Mylady! facu regele negru catre Bell.
-Hm?
-Eu primul! continua acesta cu un ton copilaros.
-Domnul meu, ii facu Bell jocul, nu aveti pe unde.
-Decapiteaza-i! Arde-i! Ucide-i! Inneaca-i!
Am inceput sa rad.
-Nu fiti barbar, Majestate.
-Sunt? Confuz...Da! Adica nu! Aaaahhh! Calau! Garzi!
-I s-o fi urcat puterea la cap ) . am chicotit eu.

Bell se uita la piesele de sah, care incepusera sa se si injure.
"-Hey, incetati!! Eu cautam putina liniste si relaxare, nu razboi!!" le striga ea pieselor. Un cal lovise cu putere un pion adversar, acesta prabusindu'se pe marginea tablei.
"-Gata, asa nu mai merge!" spuse si Neo, suparandu'se.
Bell murmura Reparo!, iar piesele revenira la forma initiala. Inchise cutia de cristal si o puse pe masuta de langa ea. Se cufunda in fotoliul comfortabil si inchise ochii. Neo facu acelasi lucru, doar ca ea se intinse cu totul pe canapeau moale.
Dupa cateva minute, Bell cazu intr'un vis linistit, care ii inunda sufletul cu o bucurie imensa. Era cu Nate si cu bunicul lor la plimbare. Rose zbura cu matura sa in jurul lor, iar parintii le faceau cu mana de la fereastra casei din Pestera lui Godric. Era o dupa-amiaza placuta de iarna, iar soarele facea zapada sa straluceasca asemeni diamantelor de gheata. Dar dintr'o data, fata isi aminti cu stupoare ca moartea batranului venise intr'o luna de iarna, care invaluia curtea intr'o patura alba de nea. Pe loc, soarele se ascunse intre norii cenusii, iar Nate si Rose disparura. Bunicul se aseza pe mantia argintie, si o invita sa se aseze pe genunchii lui. Aflata in poala lui protectoare, Bell simtea o caldura linistitoare, care ii calma teama. Dar in decursul a catorva secunde, se trezi stand pe jos, cu zapada trimitandu'i fiori reci in tot corpul. Bezna inunda aleea, iar Bell ramase singura, lipsita de prezenta protectoare a fiintei mult iubite, care era acum pierduta pe veci.
Fata se trezi brusc, cu un mic tipat. Fruntea ii era invaluita in perle de transpiratie reci, iar Neo o privea nelinistita de pe canapeaua ei.
"-Un alt cosmar?" sopti ea.
"-Uhmm, se pare ca da" murmura Bell, dupa care se ridica din fotoliu si incepu sa se plimbe prin camera. Vroia sa scape de visele astea, vroia sa ranana cu amintirea bunicului pura si limpede, nu plina de petele cosmarurilor. Valuri de durere i se pravaleau prin tot corpul, iar intr'un sfarsit castigasera. Bell se aseza langa semineul vesel, simtind nevoia unei calduri care sa alunge nelinistea de gheata ce ii puse stapanire pe suflet...

-Bell...imi pare rau...am zambit eu trist.
-A, nu-ti face griji. Doar nu voi dormi toata viata, nu?
-Asa e...
Semineul facea camera sa para invelita in voaluri negre ale unor umbre uriase, care cadeau greoaie si mute pe pereti. Ca sa alung tristetea noptii sumbre am privit in foc. Din aurul rosu al flacarilor a tasnit ceva de nedescris, ca o sageata, care se opri pe umarul prietenei mele si incepu...sa cante?
-Kimm?! Ei, ca sa vezi cine-ti simte tie cosmarurile, Bells!
Bell a stat asa o vreme, in timp ce Kimm a cantat un cantec pe care, desi imi suna cunoscut, nu stiam de unde sa il iau.
-Cum a intrat aici? sparse Bell tacerea.
-E Camera Necesitatii... Lucrurile de care ai nevoie vor veni la tine.
Phoenixul meu scoase un tipat indignat.
-Da...Scuze. Tu nu iesti un obiect...Majestate!
-Ala sunt eu! striga, superior, Regele Negru din cutia de cristal.

Bell asculta in continuare cantecul linistitor al pasarii phoenix. O calma, la fel ca mangaiatul pisicii lui Stefan. In cateva secunde se trezi cu Tom torcand vesel in bratele ei.
"-Poftim?? Tu de unde ai mai aparut??" intreba Neo, speriata.
"-E motanul prietenului meu, Stefan, ador sa'l mangai" raspunse Bell.
Fetele ramasera in liniste, privind flacarile jucause. Pisica scotea din cand in cand cate un mirolait de placere, iar cantecul phoenix'ului se auzea ca un murmur pe fundal. Era atat de bine, incat Bell atipi din nou cu pisoiul dormindu'i in brate. De data aceasta, visa ca era cu prietena ei Alice acasa, jucand sah vrajitoresc. Cerul indigo arata poposirea noptii peste Pestera Godric, iar stelele incepeau sa se aprinda una cate una pe candelabrul auriu. Alice se ridica din pat si merse la parter. Bell o urma in liniste, iar la parter isi gasi bunicul care ii citea povesti lui Nate.
Se trezi din nou brusc, dar fara sa mai tipe. Neo adormise si ea, iar Tom torcea usurel in poala ei. Macar nu a mai fost un cosmar de data asta se gandi Bell, zambind. Se ridica si il aseza cu grija pe Tom pe perna comoda de pe fotoliu, dupa care o inveli incetisor pe Neo, nevrand sa o trezeasca. Deschise geamul, iar aerul inghetat al noptii ii invada simturile. Fiori mici si reci i se raspandeau in corp, ajutand'o sa'si revina din visare. Inchise geamul si se reintoarse in fotoliul ei pufos. Il lua din nou pe Tom in brate si ridica o carte de pe jos. Totul despre lumea de dincolo scria pe coperta cojita de vreme, cu litere rubinii. Uhmm, interesant mumrmura fata si se cufunda in lectura. Dupa mult timp, fu intrerupta de...

mine. Cautam pace si liniste in care sa citesc linistita.
Intru in camera. Zambesc.Acolo erau prietenele mele Bell, care citea si Neo care dormea. Apare incaun fotoliu langa Bell si ma asez pe el intreband-o in soapta cum se mai simte. Nu mi-a raspuns,lasandu-ma sa inteleg din privirile ei cum se simtea. Si era linistita. De fapt, Kimm ne linistea pe amandoua. Deodata un alt Phoenix apare langa mine. Era Linn. Nu era suficient. Imi doream toate animalutele mele. Astfel ca pe fotoliu mai aparu pe bratele mele o mata. Era alba cu coada , urechile si jumatatea superioara din fata maro deschis. Avea ochii verzi. Pe umarul meu aparu inca o bufnita: era alba toata, inafara de coada si urechi care erau negre.
Motanul lui Stefan se parea sa fie atras de Clara, pisicuta mea. In continuare am vorbit cu Bell linistita.

OCC: poti continua tu, Bell? sa spui ce discutam sau cv de genu.

Bell fu trezita din visare de Anne.
"-De ce esti aici la ora asta??" incepu ea, curioasa si dornica de conversatie.
"-Uhmm, am avut niste cosmaruri. Te rog vorbeste putin mai incet, nu vreau sa o trezim pe Neo" raspunse cercetasa, zambind. "Dar tu ce faci aici??" mai intreba ea.
"-Eu nu puteam dormi, asa ca am venit aici. Obisnuiesc sa ma plimb pe coridoare, dar nu vreau sa risc o intalnire cu Filch" spuse Anne, razand incetisor.
"-Neo era urmarita de Filch" murmura Bell.
"-Norocoasa, nu am ce zice" raspunse fata.
Tom se trezi din somn, si incepu sa toarca in poala lui Bell. Aceasta incepu sa'l mangaie din nou, zambindu'i cand se uita printre genele dese la ea.
"-Hey, e pisica ta?" intreba Anne.
"-E a unui prieten Cercetas, Stefan Wandcore. Il cheama Tom pe motan, nu'i asa motanel?" termina Bell, jucandu'se cu urechile moi ale pisicii relaxate.
"-Ea e Clara, pisicuta mea. Tu nu ai niciun animal de companie?" intreba Anne.
"-Ba da, o bufnita mica si isteata. O cheama Lola, si acum probabil doarme" sfarsi Bell, zambind.
"-Si eu am o bufnita.." raspunse fata.
Bell isi relua lectura cartii, mangaind intre timp blanita albastra. Neo dormea adanc, cu un zambet larg intiparit pe fata. Anne se gandea concentrata la ceva, dovada urma incretita de pe fruntea ei.
Fetele ramasera timp de mai multa vreme asa, pana cand...

Pana cand Dragos intra si el in Camera Necesitatii. O vazu pe Bell intinsa pe canapea, pe Neo dormind si pe Anne gandindu-se la cine stie ce. Observa tresaritul lui Bell, si ii zambi.
"-Hey!" spuse el, iar fata surase la salutul dezumflat.
"-Hey si tie" raspunse ea.
"-Cum ai intrat aici????" intreba Anne, cu un ton dezaprobator.
"-Imi pare rau daca intrerup ceva" mormai Dragos, privind-o tensionat.
"-Stai linistit, nu intrerupi nimic. Si Anne, nu tipa ca Neo doarme" o mustra Bell.
"-Deci, ce faci aici?" intreba Anne, uitandu-se la el.
"-Vroiam liniste, asa ca am iesit la o plimbarica" raspunse baiatul. Se indrepta sovaitor spre canapea, intreband "Pot sa ma asez si eu?"
"-Ia vezi, poti??" intreba si Bell, razand. Avea un zambet fermecator, iar ochii aruncau priviri sclipitoare cand radea.
"-Mersi" sopti el, inca vrajit de priveliste. "Ce faceati inainte sa vin eu si sa intrerup?" intreba el.
"-Pai, mai nimic. Stateam in liniste" murmura Bell, privind flacarile albastrui ce se mistuiau in semineul pietruit.
Dragos lasa capul pe spate si inchise ochii. Se simtea foarte bine in compania fetei, desi abia o cunostea....