E timpul sa zambesti!

[Alexandra Victoria Cooper]

Ooc: Nu se supara nimeni daca ma bag si eu?
PS: Personajul Julie, astropufa, e inventat de mine. Sper ca e permis.

Zgomotul infernal se facea auzit peste tot. Cine putea impiedica niste prieteni fericiti care se revad dupa atata timp, in care reusisera sa uite de toti? Cand esti plecat, uiti de casa. Abia cand te intorci realizezi cat de tare ti-au lipsit toate.

Statea si se holba ca proasta la farfuria ei care continea...nici ea nu stia prea bine ce. Statea pur si simplu si o privea. Nu se gandea la nimeni, la nimic. Nu ca ar fi avut la ce sa se gandeasca. Intr-un final, Julie, o colega astropufa de-a ei se satura sa o vada uitandu-se asa si ii dadu un cot serios in coaste, care aproape ca scoase o rezonanta ciudata.

Kathleen scoase un tipat serios si apoi se uita chioras la colega sa. Aceasta se pare ca se multumea sa ridice amuzata din umeri. Era ceva amuzant in asta? Nu prea vedea.
Nu stia de ce, dar abia astepta sa se termine si discursul plicticos si lung al directorului (in care sa existe mici inflorituri ale ingrijitorului gen: "fara petarde" "fara chestii de-ale Incuiatilor" "fara vopseli" si restul lucrurilor insignifiante). Nu erau cine stie cate persoane cu care sa isi doreasca sa se revada, tinand cont ca nu avea cine stie ce prieteni. Mai mult amici, cu care se stia din priviri, pe la ore, ori cunoscuti prin unele escapade nocturne (desi ea "se opunea" escapadelor. Doar de fatada. Cand era singura, prefera sa mai faca o vizita tablourilor vorbarete.)

In zumzaitul ametitor isi facu loc o voce amplificata. Kathleen avea impresia ca trebuia sa existe si un "Unu..doi..trei..unu..merge?" ca la microfoanele lor Incuiate, dar isi aminti ca erau in lumea vrajitorilor deci astfel de gafe erau inexistente.
Astfel, ca "ora de culcare" incepea. Zgomotele incetasera. Vocea directorului rasuna prin sala. Plictiseala mortala. Oare ce Dumnezeu facuse cu perna?