Dreams thrown in the rain !

[Lee Byung Hun]

A chicotit când ea se înroşi. Îi plăcea aşa mult când se înroşea, era atât de drăguţă! O privi atent, dându-i câteva fire de păr după ureche pentru a-i vedea chipul mai bine. Era frumoasă dar în clipele următoare ochii ei se umeziseră cât de cât, revenindu-şi mai apoi .Se întreba ce se întâmplă, dar a decis să tacă, nu dorea să trezească amintiri neplăcute. Va afla în timp, aşa că nu dorea să o streseze cu întrebări sâcâitoare. A privit pentru o secundă în altă parte, atenţia fiindu-i atrasă de draperiile care se mişcau din cauza vântului de afară, iar când reveni cu chipul la fată, o văzu stând în genunchi şi îşi lipi fruntea de a lui, rugându-l să o ia de acolo. Ce ar trebui să facă? Cum să o ia de acolo fără să fie văzuţi? Oh, o să spună pur şi simplu că o să aibă el grijă de ea şi gata. Simplu, nu?
-În regulă, acceptă el în final şi se ridică, ducându-şi o mână pe spatele ei iar cealaltă sub picioare, ridicând-o astfel în braţe. Îi luă tot el geanta sa de pe măsuţă şi ieşi din cameră.
A decis totuşi să nu zică nimic doctorilor şi a ieşit pe ascuns din spital cu ea în braţe, nevăzându-i nimeni. O lăsase puţin jos şi îşi scoase acea bluză, rămânând într-un tricou subţire, dar nu-i păsa cât de frig era atâta timp cât ei îi era cald.
-Îmbracă-te cu ea, zise, şi o privi cu nişte ochi blânzi şi dulci.