Dreams thrown in the rain !

[Lee Byung Hun]

Îşi făcea prea multe griji? Oare, aşa credea ea? Poate o sufocase fără să îşi dea seama. Întradevăr, îi păsa prea mult de ea şi îşi făcea griji, dar cine nu şi-ar face griji atunci când o fată e rănită şi ea continuă să meargă? Toată lumea ar reacţiona exact ca el. Dar, el nu dorea să fie ca toată lumea. Dorea să fie el, unic şi să nu fie confundat cu alţi băieţi. A oftat când văzu că ea nu-l mai bagă în seamă şi se aşeză pe jos, ascultând notele care în scurt timp se transformase într-un mic cântecel. Îi veni pofta de a cânta şi el, dar nu dorea să spargă el tăcerea dintre ei. Avea prea mult orgoliu pentru asta.
El este bun până când îl calci pe coadă, şi cam asta făcuse Jasmine acum câteva clipe. Părea că nu-i pasă că el a vrut să o ajute, şi asta îl duruse, îl duruse mai mult decât rănile provocate de tatăl lui.
Okay, termin cu istoria lui. Oricum, cui îi mai pasă de asta? Nimănui. E trecutul şi atât. Ei bine, şi acum îl mai bate, dar mai rar, asta fiindcă Byung Hun dă mai rar pe acasă.
Îşi muşcă buza şi se întinse pe spate, cu mâinile sub cap. Era plictisit şi atmosfera devenea din ce în ce mai awkward. A decis să spargă tăcerea, aşa că, întoarse chipul către ea. Era aşa de afundată în gânduri că nici măcar nu îţi puteai da seama unde se uită. Privirea-i era absentă. Se întreba la ce se gândeşte, şi deschise gura pentru a zice ceva, dar finaliză prin a o închide la loc. Putea deveni foarte rapid o pacoste, în mai puţin de o secundă şi nu dorea să ajungă atmosfera şi mai awkward decât este deja.
Chiar aşa? Niciun 'mersi', Jasmine? Really Jasmine, really? se gândi şi oftă lung, privind tavanul.