Dreams thrown in the rain !

[Lee Byung Hun]

Scuze. Un cuvânt putea schimba atât de multe în doar o secundă. Ciudat, nu? Un cuvânt, care uneori chiar nu era spus din suflet şi totuşi, durerea rămânea în tine oricât şi-ar cere scuze acea persoană. I se întâmpplase asta de multe ori. Patetic, îşi zise în gând. A fost deseori luat de prost şi lumea şi-a bătut joc de slăbiciunea lui pentru oamenii care sunt îndureraţi şi i se face milă imediat. Nu conta că ura acea persoană, dacă o vedea lovită sau tristă, i se făcea milă.
Multă lume a profitat de asta, şi acum deja nu mai înţelege cuvântul "scuze". Prefera să nu-l audă, prefera să audă altceva. Prefera să audă un "mulţumesc". Unul călduros, urmat de o îmbrăţişare. O îmbrăţişare, nu de aceea care durează puţin, una care să dureze mult, atât de mult încât să simtă că le dor braţele. Acel tip de îmbrăţişare. Ori, tipul de îmbrăţişare de la spate. E genial sentimentul să fii îmbrăţişat atunci când nu te aştepţi. Se simţea iubit. Se simţea că îi pasă numai de el.Îi plăcea să se simtă aşa şi ar fi făcut orice să o facă şi pe fată să se simtă în acelaşi mod.
O lăsă să îl sărute pe obraz, dar apoi el îşi întoarse chipul şi îşi lipi buzele de ale ei.
-Scuzele se acceptă doar dacă îmi promiţi că asta e ultima dată când te mai dai jos din pat azi şi mâine şi până te faci bine. Am zis, am promis că o să am eu grijă de tine, aşa că, spune-mi de ce ai nevoie şi îţi voi da. Nu e nevoie să te ridici tu, înţelegi? Ai face bine şi m-ai asculta, zise şi oftă scurt dându-i un pupic pe frunte şi se ridică de pe jos. A întins degeţelul mic, aşteptând să facă acea promisiune.