do tell.

[Egon Xaver Hardwich]

Ooc: oricine are chef de filozofeala sau de o discutie sau .. Ma rog, oricine T.T
Bic:
Nimic. Absolut si ferm nimic. Dar un nimic sacral, straniu prin substanta densa, ca o pacla ce ,oximoronic, invaluie totul intr-o limpezime vida. Nimic. Atat putea sa simta. Nu stia nimic de parintii sai, nici nu dorea sa stie, caci nu l-ar fi afectat nici cele mai tragice vesti. Unchiul murise, da, si pana si suferinta pe cae o simtea era atat de vaga incat se apropia de nul. Fiecare emotie trecuse prin el ca printr-o sita rupta. Niciun sentiment nu scapase necernit de gand, nesortat de ratiune, nesecat de tot ceea ce i-ar fi putut afecta cruzimea intangibila. Ce ramasese?

Nimic. Un nimic nici cald, nici rece, nici frivol, nici profund, doar un nenorocit de nimic. Si inca unul atat de comod pentru malitioasa sa personalitate. Fiecare frunza ruginie ce ii cadea la picioare in plimbarea sa fantomatica pe Aleea Diagon nastea un zambet diform pe chipul sau alb. Lasa in urma timpul, il lasa sa treaca in voie peste el. Cine era el, doar, sa-l opreasca? Si de ce i-ar fi pasat de timp?

Ramase solitar pe o banca de pe Alee, undeva langa un magazin al carui nume nu-l cunostea. Zambetul ii impietrise pe chip. Privea trecatorii cu ochii sai limpezi, usor umezi, de ciudata nuanta albastru-gri, jucandu-se cu degetele mainii drepte pe palma sa stanga, nonsalant...