do tell.

[Egon Xaver Hardwich]

Se afundase din nou in consideratiile sale. Adora sa faca acest lucru. Orice gand, chiar si unul firav, intr-un naiv treacat sinaptic, ajungea sa fie framantat intocmai ca un aluat, apoi pus la crescut prin multa literatura, apoi dospit prin reflectii proprii. Rezultatele erau comorile firii sale..comori pentru el,cel putin, ceea ce era mai mult decat suficient. Desi era ferm convins ca si pentru altii, desi nu avusese ocazia sa cunoasca prea multe persoane. Nu, nu, ocazia nu era bine spus, mai degraba dispozitia.

Sigur,cand avea el dispozitia pentru...oameni. Oamenii erau niste fiinte de ultima teapa, care nu puteau decat sa se planga de toate problemele sau, mai bine spus, de ceea ce vedeau ei ca ar fi problemele lor, in loc sa-si puna toata puterile in a evolua. Se scalda in kitsch si in dezinteres fata de ceea ce se afla deasupra -cultura, arta, cunostintele generale. Omul inteligent nu se plange, ci isi depaseste eventualele stari proaste prin lupta cu sine insusi. Expunerea a ceea ce-l framanta catre altii nu poate fi decat irelevanta,bizara si o dovada de slabiciune de caracter si de minte - inclusiv catre persoanele apropriate, caci ne castigam increderea in ele dovedind ca stim sa luptam singuri, nu cerandu-le ajutorul constant.

Rasetul unui copil de pe strada il intrerupse si pe el. Clipi repede de cateva ori, uitandu-se in continuare in gol, apoi se lasa pe spate pe banca,oftand usor:
"Inocenta." constata el evidentul. "Atat de rara in starea aceasta pura."
Mda. Caci multi fac pe inocentii,nu? Si de aceea nu se poate profita la fel de usor ca de cei puri...