do tell.

[Egon Xaver Hardwich]

Ii intalni privirea. Era frumoasa,insa cu siguranta asta nu conta atat de mult, oricat era de bogat, nu punea lucrurile materiale pe primul plan. Nu putu sa nu se intrebe daca ii va spune ceva sau nu; asa parea. Era chiar curios. Raspunsul nu intarzie mult sa apara:
<<Intr-adevar.>> - o banala politete. Insa urmarea replicii il provoca la discutie: <<Cat de minunat ar fi sa ramana astfel, caci inocenta copilariei ar ridica lumea...>>

Hm. Inocenta copilariei. Da, intr-adevar, mereu ajungea prelucrata la maturizarea individului - fie sub forma unei gandiri de adult, pastrand doar vagi urme nostalgice din ce a fost, fara a interveni in caracter, fie sub forma unei altfel de inocente: una ipocrita, trasa de par, de prost gust. Dar daca ea ramanea neprelucrata, ce s-ar fi intamplat? Ar fi imposibila mentinerea ei, doar daca...

"Ar putea ramane, dar intr-un caz utopic. Ori perfectiunea inseamna lipsa de echilibru. Lumea s-ar ridica, mai degraba, daca aceasta inocenta ar evolua catre cultura, inteligenta, bun simt...in loc de generala involutie catre frivolitate, superficialitate, care se aplica prea multor oameni." ii replica el cu acelasi calm, privind in continuare catre copil, fierband de dezgustul in fata adultului ce aproape sigur va deveni - un banal, ca toti ceilalti. Era cinic. Dar si realist.