do tell.

[Ema Snow]

" - Slabe sanse sa evolueze spre cultura, nu?" se trezi ea intreband. " Oamenii pierd atat de multe doar pentru ca sunt fortati sa creasca intr-un mediu social nu prea echilibrat. Cine mai pune acum pret pe adevaratele valori?"
Ochii ei se micsorara sfidator, privind spre vitrina din spatele copilului. Obisnuia sa se manifeste prin diverse expresii, sa-si tradeze astfel gandurile.
" - Cei care au reusit sa creasca cu respect pentru ce este important sunt acum prea grabiti ca sa se bucure de micile bucurii ale vietii, atat de banale si totusi atat de folositoare... Rasul acesta, atins de mangaierea inocentei, ar trebui sa bucure pe oricine il aude. Sincer acum, cati oameni de pe aceasta alee l-au remarcat?"
Tot ce conteaza devenise atat de delicat, de efemer. Chiar si Ema uita sa se bucure cu adevarat. Fericirea oferita de o zi linistita era adesea umbrita de un necaz minor. La un moment dat, ajungea sa regrete cele facute. Valul supararii, al stresului, se asternea mandru peste ochii muritorilor si ii facea sa gandeasca intr-o singura directie. Una negativa, evident.