Arta unei iubiri.

[Aylee L. Lovel]

Capitolul II

Layne Ayers

Tranti usa de la intrare. Aceasta facu un ecou imens. Casa suna ca un palat de clestar. De fapt, asta si era. Un imens palat de clestar in care el era captiv. Urca in graba scarile si o lua la stanga. Trecu pe langa mai multe usi frumos lucrate. Intre ele erau abajururi care tradau bun simt si o situatie materiala deloc proasta. Ajunse la capatul coridorului. Singura usa care nu era la fel de rafinata ca restul se deschise scartaind in momentul in care o atinse. Micuta usa din lemn de stejar dadea intr-o camera si mai mica, de aproximativ doi metri pe doi metri. Camaruta era complet nemobilata, cu exceptia unei scari de lemn ce se ridica din mijlocul acesteia. Layne urca si ajunse in camera lui. Isi arunca geanta pe un scaun si se tranti pe patul sau cel moale. Cat de dor ii era de zilele de vara cand nu facea absolut nimic. Si totusi scoala incepuse de cateva zile, fara ca cineva sa poata face ceva in privinta asta. Toti ii spuneau sa se bucure de ultimul an de libertate, caci in momentul in care avea sa intre in clasa a douasprezece nu va mai avea prea multa liniste. 'Lumina!' Ura asta. Cineva umblase in camera lui cat timp fusese plecat. 'De ce nu intelege nimeni ca daca perdelele sunt trase asa trebuie sa ramana?'
Din cauza ca locul caruia ii spunea camera lui era, de fapt, podul casei, aceasta era cat toata casa. Adica imensa si plina de geamuri de toate marimile. Incepu sa mearga de-a lungul peretelui si sa intunece ferestrele. Aici tragea o perdea, acolo rasucea jaluzelele, ba chiar avea vreo doua ferestre cu obloane de lemn. Tot inaintand de-a lungul peretilor si fredonand o melodie auzita pe strada, ajunse la ultimul geam. Acesta era acoperit cu ziare intr-un strat atat de gros incat nu patrundea nici o raza de lumina. Chiar in centru, era un articol ingalbenit de vreme, alaturi de care trona poza alb-negru a unei piscine. Layne se opri de parca cineva l-ar fi pietrificat.'Fetita moarta.'
-Cea mai tanara membra a cunoscutei familii Ayers, incepu el sa citeasca in soapta articolul, detinatoarea Ayers Industries, a avut un accident oribil. Fetita in varsta de cinci ani se juca pe langa piscina, cand...
Nu mai reusi sa continuie. Niciodata nu citise articolul pana la sfarsit. De fapt, era prima oara cand a citit atat de mult din el. Cu lacrimi in ochi, incepu sa rupa ziarele lipite de fereastra. Lumina, pentru prima data dupa foarte mult timp, trecu prin sticla cu viteza unui glonte card alearga dupa o caprioara. Se simtea ca o tinta vie in drumul sagetilor de foc aruncate de catre soare. Din pacate, mai multe sageti l-au nimerit din plin, fortandu-l sa faca cativa pasi in spate si sa isi acopere ochii. Insa odata obisnuit cu lumina, se intoarse la geam. Vazu in curte piscina plina de apa, reflectand si spargand razele de lumina ce indrazneau sa se aproprie. Nu mai vazuse piscina de opt ani, decat in poza de pe geam. Parea atat de linistita, dar atunci de ce?
Parasi fereastra si se tranti din nou pe pat. Lua in brate veverita de plus de un metru si ceva inaltime, jucaria preferata a Julietei. Adormi asa, mangaiat de soarele ce incepea sa paleasca. Il trezi o voce firava de dedesubtul lui. Se ridica amortit din pat si se aproprie de scari. Ridica trapa si vazu o fata de vreo douazeci si ceva de ani, imbracata in camerista si cu o tava uriasa in mana, care continea pranztul, presupuse el. 'Cat o fi ceasul?'
-Domnul nu a participat la masa de pranz, deci am venit sa va aduc mancarea. De asemenea, familia dumneavoastra este ingrijorata cu privire la starea dumitale. Nu va sta in fire sa absentati de la masa. Ce pot sa le transmit?
-Amm... Multumesc si... Pai... Sunt bine. Poti sa le spui ca sunt bine. Iar tu esti...?
-Linda! zise fata dandu-si ochii peste cap. Lucrez aici cam de trei ani, interval in care m-am prezentat de mai multe ori.
-A da, corect, zise Layne zambind si dand din cap. 'Habar nu am cine e...'
-Deci... zise camerista nerabdatoare.Domnul coboara sa ii dau tava sau o las aici?
Lui Layne ii sari din nou mustarul. Ura sa i se adreseze cineva in felul acela si totusi... Si la scoala si acasa si peste tot, numai "domnul" in sus si "domnule" in jos.
-Nu! Domnul nu coboara! Domnul sta in ceruri dandu-le viata celor cu constiinta moarta si rapindu-le suflarea celor inocenti! Domnul joaca leapsa cu lumea de apoi, in timp ce lumea asta se destrama!
Si cu asta tranti trapa, lasand-o pe Linda cu tava in mana si cu privirea cuiva obisnuit cu astfel de rabufniri. Putea sa jure ca aceasta mormaise ceva, dupa care auzi sunetul facut de tava de argint in momentul in care atinse parchetul din lemn de bambus. Usa scartai prelung, semn ca angjata plecase, lasandu-l din nou singur. Privi pe perete unde erau noua ceasuri identice, asezate cate trei in rand, pentru a forma un patrat. Insa, la o privire mai atenta, observai ca doar ceasul din mijloc isi misca acele ingreunate de timp. Restul erau doar picturi foarte realiste. Erau facute in asa fel incat sa se potriveasca perfect pana si cu scandurile din care era alcatuit peretele. Era deja ora sase si jumatate, iar el inca nu isi daduse jos uniforma. Mai mult chiar, dormise imbracat cu ea. Se dezbraca repede, dupa care isi lua pe el niste pantaloni de trening si un tricou mai lalai. Nu avea rost sa se imbrace in blugi, dupa care peste doar doua-trei ore sa isi ia hainele de dormit. Mai bine le imbraca direct pe acestea.
Cobora in antecamera cu intentia de a-si lua mancarea, dar cand ajunse isi dadu seama ca nu are chef sa urce tava. Se aseza turceste pe podea si incepu sa manance. Linguri supa in viteza, dupa care se apuca de felul doi. Observa faptul ca bucatareasa, grijulie ca intotdeauna, ii trimisese si o felie de prajitura. Cand termina de mancat puse tava in afara usii, dupa care isi arunca si uniforma langa ea.
-Cand vine cineva sa ia tava sa imi ia si uniforma si sa mi-o calce! ii striga el casei. Multumit, inchise usa si incepu sa urce scarile. Pe la jumatate se razgandi si cobori la loc. Deschise usa si privi coridorul. Nu era nimeni.
-Te rog! Multumesc! ii striga totusi intunericului. 'Acum e mai bine.' isi zise foarte mandru.
Urca in cele din urma. Se aproprie de birou si aprinse lampa care era prinsa de el, pentru a risipi semi-intunericul. Se aseza, iar apoi incepu sa faca sapaturi in geanta, pana dadu de penar si de cartea si caietul trebuincioase. Dupa aceea isi scoase niste coli A4 dintr-un sertar. Lene sau nu, prima saptamana de scoala sau nu, avea de predat maine un scurt eseu pentru istoria artei. Trebuia sa il inceapa macar, chiar daca avea sa il termine la scoala, cel mai probabil in ora de mate. Pentru inceput isi scrise numele si data la care avea sa il predea, dupa care sd afunda in lecturarea temei eseului.

Layne Ayers
4 septembrie 2014

TEXT : Aylee R. Blest.

Bun. Iata capitolul doi. Sper sa va placa. Multumim sin nou pentru comentarii. ><
P.S.:Imaginea cu Layne o sa o primiti mai incolo, momentan e in prelucrare
Scars, tu ce parere ai? :>