Luna rosiatica

[Eliza G. Blest]

Viperina oftase trist , privind in jos ,spre tenisii ei negrii , umezi de la roua asternuta pe iarba de un verde inchis . De cate ori isi dorea sa se transforme in ceva , un animal , o faptura , orice , dar numai o fiinta umana nu . Nu mai voia sa auda de oameni , i se facea rau de ei . Efectiv , nu ii mai putea suporta . Rautatea lor , actiunile lor , nu erau pe gustul ei . Voia sa fie intr-un loc pasnic , cu putina actiune , si nu intocmai in centrul atentiei . Tot ce voia e ... sa fie vazuta . Sa o zareasca cineva , sa ii dea atentie . Ceea ce a si inceput si ii dadea un fior pe sira spinarii . Cand auzea numele ei , prescurtat , Ely, credea ca lumea se intoarce cu susul in jos. "De obicei , cand ma cauta cineva , e pe motiv ca sa ii ajut la ceva anume . Nu pentru a se intreba de starea mea sau alte probleme de ale mele .. " , isi zisese viperina , suspinand .

"E ..ciudat cum noi , oamenii , suntem atat de nepasatori la ce se intampla in jurul nostru . De exemplu , in acest copac, iti dai seama cate vietuitoare misuna numai pe acea creanga care sta sa ne cada in cap ? Sau in jurul nostru ? Ba chiar si sub pamant . Mii , ba mai mult , miliarde de fapturi . Sunt atat de multe iar noi suntem niste uriasi care le calcam , inconstienti ce se afla sub noi . Si totusi , asa le este menit sa dispara . Asemenea noua , precum destinul . Crezi in destin ? " intrebase in cele din urma , cautandu-i privirea viperinei de langa ea .