Luna rosiatica

[Veronique A. Dupont]

• Se mira sa afle cat de inteleapta era viperina, dar zambi gandindu-se ca din nou se dovedea ca elita lumii vrajitorilor era formata din fosti si actuali viperini.
  'Nu pot zice ca nu cred in destin, dar nici ca o fac. Destinul mi se pare o scuza pentru oamenii lenesi care nu se pot mobiliza sa faca ceva. Ei asteapta sa le pice totul din cer si sa nu trebuiasca ca dansii sa lucreze pentru nimic. Dar, totusi, cred ca anumite lucruri au fost programata si ca multe intamplari nu sunt intamplatoare. Dupa cum vezi, nu m-am decis inca' zise aceasta surazand.
  Se lasa pe spate si simti o anumita afinitate fata de durerea viperinei de langa dansa. Durerea fiecareia provenea din cauze diferite, dar era foarte asemanatoare. Amandoua ar fi dorit sa fuga, sa se ascunda si sa nu le mai gaseasca nimeni, dar nu puteau face asta. Dar ce nu puteau? Raspunsul era simplu, cel putin pentru Ronnie, avea atat de multe responsabilitati si obligatii care pur si simplu n-o lasau sa respire cateodata. Trebuia sa se ocupe de viperini, de orele de curs, de bufnitele din hambar si de prietenii sai de fiecare data cand aveau acestia nevoie. In plus, inca spera ca o va regasi pe Helena, iar acea sorinta ii mistuia sufletul, lasand in urma lui doar pulbere si semne de intrebare care n-o lasau sa doarma nopti intregi, stand cu ochii deschis in asteptarea surorii sale.