I wish that I could save you from the hurt

[Effy K. Dietrich]

• Se sprijini cu podul palmei de genunchii săi osoşi , cu mâinile tremurânde şi un fior rece trecându-i prin întreaga fiinţă. Respiraţia îi deveni sacadată, şi abia dacă pleoapele se mai aşterneau una peste alta, dând prilej ochilor să scape de lacrimi. Buzele de un roz pal se mişcau lent, dureros, dar nici un sunet nu se auzea. Parcă vocea îi dispăruse , exact ca în acel basm "Mica sirenă" pe care obişnuia să îl povestească bunica sa iarna, lângă şemineu în timp ce privea lemnele arzând mocnit şi asculta şuieratul vântului în timp ce răscolea mormanele de un alb imaculat. Numai că povestea ei era una diferită. Blestemul primit nu avea o cauză nobilă; nu făcea decât să doară mai tare. Şi spre deosebire de personajul principal al poveştii aici nu existase o aşa zisă vrăjitoare care s-o păcălească; ea singură se minţise, se distrusese amăgindu-se cu vise halucinante. Tuşi zgomotos, când îşi dădu seama că aproape nici nu mai respira şi îşi ascunse chipul cu mâinile, în timp ce îşi muşca într-un mod crud şi dureros buza inferioară. Simţea cum gâtul o arde, cum întreaga fiinţă , trup şi suflet, este mistuită de nişte flăcări blestemate, a căror furie nu poate fi stinsă.
  Trase adânc aer în piept, şi se forţă să reziste, să lupte în continuare . Îşi ridică încet chipul tremurător spre Rose când auzi întrebarea. Un zâmbet chinuit, mai mult mecanic, ca o amintire vagă, îi forţă colţurile gurii să se mişte.
  "Este bine, aşa cred. Nimeni nu vrea să-mi spună nimic." Murmură ea cu o urmă de aciditate în glas, aducându-şi aminte de scrisoare primită de la mama sa în urmă cu doar câteva zile. De când aflase de incident singurele răspunsuri primite de la ea nu avuseseră mai mult de o frază, şi conţineau neapărat "este bine". Nici un detaliu cât de mic. Uneori se simţea o străină, de parcă nu avea dreptul să afle , de parcă o dată cu venirea la Hogwarts fusese alungată şi respinsă de ei, de societatea din care făceau parte şi ea o părăsise.
  Se sprijini cu putere materialul moale şi uşor jerpelit al fotoliuliu de un albăstrui plăcut şi se ridică uşor, clătinându-se într-o parte , cu privirea aţintită spre gemuleţul dinspre care se strecurau ultimi cavaleri ai amurgului însângerat, răpus de venirea nopţii şi de trădarea zilei.

OOC: Mii de scuze că postez abia acum X_X