Sentimente in noapte

[Eliza G. Blest]

Cerul devenise din ce in ce mai intuneric pe masura ce trecea timpul si soarele se scufunda ca o epava dincolo de orizontul copacilor , lasand totul in van , in tristete , in uitare . Uitare , ce sentiment frumos ! Pacat ca nu se poate aplica atunci cand dorest . Mai ales pentru viperina cu parul verde . Oftase trista si isi lasase gandurile sa treaca mai departe , dincolo de sentimente . Cum poti uita ? Sau , mai bine spus , cum putem sa uitam ceva anume . Da , acesta este un lucru greu de indeplinit . Intr-adevar , cum ? Ar fi o cale , dar aceasta cale nu e valabila pentru mult timp . Oricine iti poate reda inapoi amintirile si sa te intorci de unde ai plecat . Nu , aceasta nu este o sansa . Insa ar mai fi alta ... Eliza ranjise sarcastic si isi indreptase gandul spre ceea ce viseaza de cativa ani . Moartea . Ce poate sa insemne ? Multi ar raspunde ca odata ce mori , incepi o noua viata . Zambise cu toata gura . "Da...incepi o noua viata , asta imi si doresc . O noua viata , in care as putea sa incep totul cu bine ... si totusi , daca va fi la fel ? " Zambetul senin ii disparuse de pe chip , inlocuit cu o expresie ingrozita . Asta insemna ca nu mai voia sa moara ? "Nu am innebunit dar..poate ca da . " Fara sa isi dea seama , se oprise in a respira , auzindu-se numai muzica slaba din castile ce cadeau spanzurate din jurul gatului fetei . Numai cateva cuvinte se puteau deslusi .. "I'm a torturer" . Ce insemnau si aceste cuvinte ? Chiar era o torturata ? Isi lasase privire in jos, incruntata si totodata trista ..
"Poate .. " ,murmurase ea slab ,in timp ce se juca cu o suvita verzuie , ce ii aluneca peste ochi .

Isi luase mintea de la moarte , lasand-o sa zboare libera peste copacii galbeni , singuri , tristi , lasandu-si lacrimile sa cada odata cu frunzele rosiatice . Isi dusese mana la cap , plimband-o prin par si privind ca oarba manunchiul de par de verde inchis din palma ei . Isi ridicase capul spre cer , lasandusi-l pe spate si privind miile de luminite argintii care sclipeau puternic . Isi dorea sa faca parte din ele , sa vegheze asupra oamenilor iar ea..sa nu mai fie o fiinta vie . Ar vrea sa nu mai aiba sentimente , sa nu se lase cuprinsa de tainele iubirii si apoi a suferintei . Pufnise si se ridicase in picioare , sub ea aflandu-se o piatra maricica , bine prinsa in pamant , si cu niste pete verzui intr-o parte . "Totusi , de ce ma rog ? De ce a trebuit sa se intample asta ? Sa ma ignore ? De ce ? Ce am facut ca sa primesc asta ? Dar , stie ca exist ? " Ramasese cu intrebarea sunand ca un ecou in mintea ei , fara sa vina vreun raspuns . Oare exista unul , Eliza credea cu desavarsire ca nu . Oftase din nou si facuse cativa pasi , desmortandu-se si atinsese o crenguta cazuta la pamant , jucandu-se cu ea , rotindu-se prin multimea de crengute uscate si frunze vejtejite si galbui . Cat isi dorea sa fie el in locul acelei bucati de lemn pierduta . Se simtea exact ca ea . Condusa se altcineva , dar singura intotdeauna , fara un sprijin in viata . Se lasase sa cada la pamant , cu lacrimi siroindu-se pe obraji .