Sentimente in noapte

[Eliza G. Blest]

Se stersese la ochi cu manecile de la bluza subtire ,de un verde inchis si isi luase din buzunarul robei o batista , cu el stergandu-si nasul , care nu o lasa in pace , sacaind-o la culme . Picaturile de ploaie siroiau pe langa ea , picaturi reci , ce o trezeau la realitate , facand-o sa isi dea seama ca intr-adevar era singura . "Unde ma aflu ? " se intrebase ea , privind in jur dezorientata . Habar nu avea cat era ceasul , in ce zi se afla , unde se afla si mai exact .. ce facea . De ce se afla acolo totusi ? "Poate pentru ca aici ma simt cel mai bine .. " Facuse un pas , doi , spre o buturuga de dedesubtul unei salcie , la marginea lacului . Da , stia unde se afla , si ce facea in acel loc . "Sunt in luminisul in care ma calmez de cate ori am prilejul . Deci , motivul pentru care am ajuns aici este ca eram suparata . Oare eram ?Acum nu mai sunt ? "Oftase si isi aplecase capul , ghemuindu-se in roba si privind de la marginea genunchilor albia lacului , ce se misca odata cu caderea unui picuret micut dar facand o gaura atat de mare in aceasta .

Daduse cu mana peste fata si se ridicase in picioare energic si privind dincolo de tarmul lacului . Zarise pe cineva , imbracat intr-o roba neagra , asemenea ei , lunga pana in pamant , si mergand repede . Dar era ciudat la acea persoana .. avea .. mai multe picioare . Inima i se oprise in loc , la fel si respiratia , stand incremenita in ploaie si privind spre acea fiinta cu suprindere . "El e .. el e ! Cum de e acolo ! Nu se poate .. daca ma vede aici .. nu .. trebuie sa plec !! Acum !! " Insa nu se putea clinti din loc . Statea si privea acolo pana cand.. se intorsese , ajunsese exact in fata ei , cu exceptia faptului ca se afla la zeci de metrii departare , dar se uita la ea , si chiar o zarise . Incremenise total , nemaistiind daca traieste sau daca e total moarta . Nici macar mainile nu si le misca , sau pieptul atunci cand respira . Era asemenea unei statuis din piatra , dar ea fiind din ceara . Fara sa isi dea seama , sangele incepuse sa ii curga din nou in vene si o luase la fuga printre copacii inalti si batrani cu trunchiul gros , ocolind tufisurile si sarind peste crengile lasate si cazute la pamant . Inima ii batea cu putere , ca nebuna , iar respiratia i se taiase cu totul , si oboseala o obligase sa se opreasca .