Luna rosiatica

[Eliza G. Blest]

"Arbust afurisit ? Imi place cum suna . Am sa tin bine minte replica asta . Ahm , si unde vrei sa mergem ? Stateam atat de bine acolo..." zisese ea mai intai entuziasmata apoi cu tristete , privind peste umar in spatele ei . Salcia inalta isi ridicase toate crengile groase spre cer si cu o simpla cadere a acestora , cutremurase tot pamantul , inspaimantand-o pe viperina , si miile de sunete vagi , ce se auzeau din locurile batute de ramuri , alea vietuitoarelor de care vorbise Eliza mai devreme . Inchisese ochii , trista si lasase o lacrima sa ii cada pe obraz .
"Stii ce , nu mai conteaza acum . Bine ca am plecat ! " murmurase aceasta , imaginandu-si cum ar fi fost daca ele doua inca ar mai fi ramas acolo . Fluierase uimita si isi trasese mana din stransoare sefei de casa , spunandu-i un multumesc din toata inima , in caz de o mai avea la locul ei .