Imaginary

[Bell Evans]

• Inchise ochii pret de cateva clipe, lasandu-se inecata in faldurile adanci ale amintirilor; unele erau placute, atingandu-i gandurile cu blandetea unei miresme de matase, dar altele dureau. Atat de tare incat clipi brusc in urmatoarele secunde, inconjurata de acelasi intuneric dens si racoare glaciala. Simtea moartea mai aproape ca niciodata; simtea fiecare rasuflare lipsita de viata a fiintelor din jurul sau. Era peste tot. Ca aerul ce o inconjura, ca bezna patrunzatoare - si ura asta.
  
  Isi simtea toate sentimentele palind in fata noii senzatii; ceva asemanator cu goliciunea, amestecata cu teama. Voia sa gaseasca ceva in care sa creada; ceva care sa ii faca cele mai mari frici sa se piarda in alte sentimente. Si era constienta ca era ceva temporar, dar parea atat de intens incat simtea ca e cel mai sigur lucru din viata ei. Ar fi dat orice sa scape de acea senzatie. O privi pe Ronnie si o urma de zambet ii strafulgera pe chip. Prezenta unei persoane vii - de asta avea nevoie.
  
  Printre atat de multe fiinte trecute in cealalta lume, parea a fi o binecuvantare. Zambetul ii acoperi curand intregul chip, luand locul acelei masti ingrozite. Simtea cum se calmeaza, cum bataile inimii incep sa revina la numaru lor normal iar respiratiile nu mai sunt atat de sacadate. Infruntase teama si iesise invingatoare - dar ca de obicei, cu cineva alaturi. Niciodata singura.
  
  Fu trezita insa din multimea de ganduri de un oftat mic al fantomei; isi ridica privirile pironite pe podeaua rece, cenusie, si le lasa sa zboare prin intunericul incaperii. Nu distingea prea multe, mai mult forme si contururi; dar reusi sa vada silueta transparenta plutind la cativa centimetri de ele; avea aceeasi expresie goala, lipsita de orice sentiment sau traire.
  
  "-S-a intamplat cu mult timp in urma" murmura Destiny, cu o voce joasa, lipsita de orice inflexiune. "A fost greseala mea; am fost egoista, mi-am batut joc de orgoliul unui prieten si am patit poate ce meritam. Am fost o persoana groaznica" continua ea. "Si am fost omorata; dar nu stiu daca el e cel care a facut-o; poate de asta am si ramas fantoma. M-a ajutat mult sa ma schimb, sa realizez ca nu eram persoana care credeam ca sunt. Ca pot fi mai buna; pacat ca acum e prea tarziu si nu mai pot face nimic care sa imi schimbe faptele sau vorbele" sfarsi fantoma, pe aceeasi tonalitate pierduta.