We made this world our hell

[Oswin A. Cameron]

Nu mai avea rabdare. Trebuia sa faca ceva, orice care sa nu mai fie in starea asta nenorocita. Intinsa pe patul din camera ei, materialul cearfasului parea rigid in comparatie cu ea. Un motan negru se plimba in sus si in jos, sarid sau stand tolanit peste fata cu parul blond. Era Salem. Avea cea mai multa energie dar in incercarea lui eterna de a o scoate pe copila din camera dadura gres. Stapana lui nici macar nu zambise cand micuta creatura imblanita ii afisa privirea inocenta, plina de regret si compsiune.

Rose ofta si se ridica brusc de pe locul de dormit. Felina care sarise speriata de pe abdomenul soimitei o privea suparata. Scuze Salem! ii adresa aruncandu-i o privire fugitiva. Se aseza linistita pe pervazul geamului. La fel de rece ca intotdeauna. Sticla ferestrei se aburi incet sub respiratia calda si ritmica a fetei. Cu miscari mecanice, blondina desena o pentagrama. Dintr-un dintre cele cinci colturi ale pentagramei se prelinse o boaba de apa. Rose se trezi din visare deoarece, in gdrumul stramb facud de aceasta, observa o silueta care se indrepta spre Padure. Incarca sa o ignore dar curiozitatea ii era prea mare. Ridicandu-se, mai bine spus sarind, soimita blonda isi trase pe ea un hanorac negru. Fiind in timpul liber, nu era obligata sa poarte uniforma; mai ales seara. Apropiindu-se de usa simti priviea animalului de companie atintita asupra ei. Salem isi salta capul cand o vazu pe stapana lui vrand sa iasa. Un simplu zambet cald si fata iesi pe usa.

Pierduta in ganduri nostalgice, bune, rele, Rose nici nu isi dadu seama cand trecuse pe langa tortele de pe coridoare care aruncau in jurul lor umbre lungi si fantomatice. Doar vantul rece, de inceput de uarna o trezise la realitate. Cauta cu privirea Padurea Interzisa si pentru o fractiune de secunda se intreba daca e bine ceea ce face. Ah, ce mai conta acum? Cu pasi mici incepu sa se aproprie de intunericul de nepatruns al acelui loc forestier. Inspira adanc aerul rece al noptii. Brusc, copila isi dadu seama ca alearga printre copaci. Dar... se opri brusc. La vreo zece - cinspazece metrii in fata ei aceasi silueta pe care o vazuse de la geam se sprijinea de trunchiul unui copac. Nu indrazni sa spuna nimic. Facu un pas in spate pentru a se asigura ca intreg trupul ii e ascuns de razele lunii.