We made this world our hell

[Effy K. Dietrich]

O lacrimă se prelinse încet , pe obrajul arzându-i, dar o şterse imediat. Nu putea să se arate vulnerabilă, nu în faţa monstrului din ea. Dacă ar fi făcut-o ar fi însemnat că îi ceda controlul asupra propriul corp, şi nu putea accepta aşa ceva. Ştia că ceea ce va urma era iminent , dar încerca să amâne pe cât posibil momentul. Oftă lung, după care îşi acoperi faţa cu mâinile, lăsând vântul să se joace liber în părul său, şi îşi opri preţ de mai multe clipe respiraţia. Îl simţea, îl simţea determinând sângele să-i pulseze furios şi sălbatic prin vene. Se ridică încet şi îşi deschise ochii de un albastru pur, imperturbabil, care străluciră într-un mod ciudat. Trase aer în piept şi se uită la luna acoperită parţial de norii. Un zâmbet amuzat , aprope de extazul nebuniei apăru timp de mai multe clipe, ca mai apoi să dispară la fel de repede.
Cercetaşa adoptă o poziţie dreaptă şi făcu un pas înainte. Privi silueta ce se apropiase de ea, silueta care încerca să se ascundă sub umbra arborilor îmbătrâniţi, şi îşi acoperi capul cu gluga pelerinei. Aruncă o altă privire fugitivă înspre văzduh, lăsând o altă pală de vânt, mai domoală, să-i atingă chipul sobru.
"Ştii că te-am văzut, nu?" Se adresă 'Beth fetei pe un ton bolnav de vesel, dând aparenţa aceea din filmele de groază de prost gust. Continua să privească spre lună, toate celelalte lucruri neinteresând-o în mod special. În afară de acele cuvinte nu mai rosti nimic, nu aştepta neapărat un răspuns de la ea, era doar pierdută prin gândurile sale infecte.