Leave me Alone...

[Oswin A. Cameron]

Fiind prinsa in gandurile ei nostalgice chiar sadice cateodata, nu simti perezenta baiatului. Pasise cu privirea in pamant si tresarii puternic cand vocea viperinului rasuna atat de aproape de ea. Spera sa fie singura, uitata de toti si de toate, absenta din lumea lor si prezenta doar in lumea ei mica si imaginara. Il studie atent pe strain cu o privire curioasa si uimita, perplexa si visatoare. Trebuia sa ii raspunda. Atunci de ce ii era fria sa o faca? Daca el era un perfect sau un sef de casa? Instinstinctul ii spunea sa fuga, sa se ascunda cat mai repede si cat mai departe de acel loc. Nu. Refuza pe loc si categoric acea ideea tampita. Roselyn nu era o lasa, o fricoasa fata de straini desi asa se simte in acele clipe.

Fara sa vrea facu un pas in spate, ascunsa pe jumatate in umbra unei coloane ce unea podeaua ludica cu tavanul celest. Deschise gura sa spuna ceva dar practic nici un sunet nu vru sa ias. Isi feri privirea fixand cu privirea un punct oarecare de pe o piatra banala. Numara in cand pana la zece si inspira adanc. Imi pare rau ca te-am speriat. Nu a fost cu intentie. Se scuza soimita. Isi umezi buzele rozalii arandandu-si teatral o suvita blonda. Incerca sa para stapana pe sine si convingatoare dar nu indeajuns cat sa se convinga si pe ea.