We made this world our hell

[Effy K. Dietrich]

Simţea cum fiecare muşchi din corp se încordează , cum sângele îi pulsa nebuneşte prin vene, cum o dorinţă sălbatică de libertate o cuprindea. Era o senzaţia ciudată, incomfortabilă şi totuşi plăcută. Îşi putea auzi respiraţia cum devine sacadată , cum inspiră tot mai puţin aer, de parcă acest component important ar fi de prisos , şi toată acea stare de melancolie, supărare şi dezamăgire faţă de propria persoană se evaporă încet sub ardoarea adrenalinei. Îşi închise ochii încet şi îşi ridică uşor capul ,cu bărbia înainte, lăsând o pală de vânt rece şi aspră, dar domoloasă să o atingă. Un zâmbet mic şi ciudat, din care se revederea acea fericire aproape de extaz , îi apăru pe chipul luminat parţial de lumina slabă a lunii. Un chicot îi scăpă printre buze , accentuând aparenţa sa de nebunie. Se dădu un pas în spate , lipindu-se de trunchiul copacului , şi îşi înfipse mâinile în scoarţa aspră a acestuia. Îşi plecă privirea, uitându-se fix la Roselyn, cu o expresie sobră.
" Nici eu nu cred că întâlnirea noastră e întâmplătoare. " Deşi acea afirmaţie nu depăşea nivelul unei şoapte, cercetaşa o auzise perfect. Numai că analizaze mai mult timp cuvintele şoimencei , sinceritatea lor şi cât de bine se potriveau situaţiei respective. Deşi aparent nu avea nici un motiv clar pentru care să-i dea dreptate, acea parte din ea care îi mâna în acelaşi timp sângele prin vene o determinase s-o aprobe.
" Şi totuşi nu cred că este bine. Cel puţin nu pentru tine." Continuase 'Beth, rostind ultima propoziţie mai mult şoptit.
Îşi întinse capul pe spate, şi îşi lăsă trupul să se prăbuşească de bunăvoie pe covorul mort de frunze. Strânse câteva dintre acestea printre degete şi privi printre gene luna, netulburată de niciun nor şi aproape de centrul boltei cereşti.