I'll never be your perfect model of imperfection

[Effy K. Dietrich]

Elisabeth îşi arcui derutată, într-o oarecare măsură amuzată, dar mai ales îngrijorată, o sprânceană, dar rămase tăcută pentru mai multe momente. Avea senzaţia că cercetaşa încearcă să o păcălească, sau de fapt ea voia să creadă asta, pentru că i se părea ilogic schimbarea aceea bruscă. Acum câteva minute o avusese în faţă o cercetaşă în toată puterea cuvântului, iar acum 'micuţa Lulu' parcă îi luase locul. Nu înţelegea ce ar fi putut s-o determine atitudinea să evolueze aşa ciudat. Ar fi putut jura că fata cu care vorbise prima dată dispăruse o dată cu adierea vântului.
Liz o priveşte încă o dată, aşteptând ca fata să râdă şi să-i spună că totul era o glumă. Dar aşa cum se aşteptase, nu era deloc o încerca de a o păcăli.
" Da, ştiu. Dar ce legătură are asta cu ce te-am întrebat?" Rosti repede cercetaşa, fără să vrea, pe un ton uşor exasperat şi ironizant. Nu suporta când cineva ocolea un răspuns, îi părea o dovadă de laşitate. Indiferent de ce motive ar fi avut , dacă nu recunoştea că avea această problemă, nu o rezolva. O învăţase pe propria-i piele.