Equinox

[Desiree Rose Goth]

• Capitolul 35
  
  Mi-am întors privirea, sprijinindu-mi obrazul de umărul lui Sean , şi mi-am dat seama că cineva ne urmărea fiecare mişcare.
  Probabil că era aceeaşi persoană care aproape fusese lovită de maşina în trecere. M-am foit stingherită la vederea siluetei încadrate de întuneric , imaginându-mi de cât timp stătea acolo, privindu-ne pe furiş. Voiam să-i spun lui Sean că era timpul să-mi dea drumul din îmbrăţişare.. dar ştiam că acea sugestie ar fi avut ca urmare sfârşitul. Sfârşitul nostru.
  
  Mă întreb cum e să uiţi că iubeşti – oare ai simţi libertate, apăsare sau luciditate amară? Amintirile s-ar pierde printre clipe sau ai lupta pentru vechea existenţă?
  Persoana din apropiere se mişcă, astfel încât umbra ei se contură deasupra noastră. În tăcerea aşternută, am ascultat fiecare sunet – răsuflările regulate ale lui Sean, bătăile accelerate ale inimii mele şi paşii ce se îndreptau încet către locul în care ne aflam. Mi-am ridicat capul şi , din reflex, am încercat să disting ceva prin întuneric. Probabil că ar fi trebuit să mă îndepărtez, dar, sincer, abia îmi dădeam seama ce se întâmpla.
  În momentul în care privirile ni s-au întâlnit, Melissa mi-a întors spatele şi s-a îndreptat către liceu.
  
  
  *
  
  
  E clar că cine a spus că banii nu aduc fericirea nu a ştiut unde să se ducă la cumpărături, mi-am spus, plimbându-mi privirea peste sacoşele arhipline. Le-am trântit cu nonşalanţă pe patul din camera mea şi , văzându-le aruncate, mi-am dorit să am un dressing.
  Apoi, cu grijă, am scos cardul de credit al mamei- neoficial, sponsorul meu- şi m-am dus să-l pun la locul său. N-aveam idee dacă cineva aflase de felul în care îmi procuram eu hainele, dar mă simţeam norocoasă fiindcă nimeni nu îmi trântea un reproş în faţă. Bine, poate că Josh făcuse nişte aluzii pe tema aceasta de câteva ori, însă nu le-am dat niciodată importanţă.
  Tocmai coboram scările când am auzit o voce răsunând sfidătoare din spatele meu.
  - Ar trebui să fii mai discretă cu cardul acela. Măcar încearcă să faci economii la fiecare două zile, poate că aşa nu o să ne mai duci la sapă de lemn.
  
  Se părea că cineva tocmai aflase de sponsorul meu.
  Am oftat şi m-am întors cu faţa spre Melissa. Ultima dată când o văzusem cu adevărat fusese cu două seri în urmă; iar atunci sora mea mă văzuse cu Sean…
  Am râs discret. Mel aproape fusese călcată de o maşină acum două zile, în timp ce ne spiona – din cauza atenţiei mărite pe care ne-a acordat-o. Mi-am imaginat pentru o clipă cum ar fi fost dacă ar fi făcut accident din vina mea; oare cât de mare ar fi fost discordia?
  - Încă n-am cumpărat toate hainele din magazine. Deşi nu mai am mult, am completat, rezervată.
  Ea clătină din cap, iar din expresia aşternută pe faţa ei am înţeles că încă nu se resemnase cu dependenţa mea faţă de cumpărături. Melissa m-a urmărit în timp ce ascundeam cardul la locul lui, aruncându-mi din când în când câte o privire nerăbdătoare.
  Ce văzuse ea în seara aceea? Uitându-te cu ochii unui străin, puteai admite că fusese o îmbrăţişare între doi prieteni vechi. Dar Melissa nu era proastă; cu siguranţă remarcase răceala ce se lăsase între mine şi Sean după ce ei doi au ajuns împreună.
  
  Şi, la naiba, mi-era atât de ciudă. Mel nici măcar nu ne văzuse sărutându-ne – parte la care se putea ajunge foarte uşor -, ci asistase la un simplu gest de prietenie. Nu voi reuşi să neg dacă ea mă va acuza de aşa ceva, având în vedere că avea dreptate în celelalte zeci de situaţii în care eu şi Sean eram singuri.
  - Apropo , te-a căutat Josh mai devreme, mă anunţă ea, calmă.
  Am tresărit involuntar şi m-am gândit la cea mai rea variantă posibilă. Dacă Melissa i-a spus lui Josh despre mine şi Sean? Nu, nu, nu e posibil.
  - Nu a auzit de telefon mobil? am rostit cu sarcasm, încercând să-mi ascund tremurul din voce. Ce i-ai zis?
  - I-am spus să se aştepte la o raită mare prin Mall din partea ta.. şi cred că dezvaluirea asta l-a făcut să plece.
  Nu am putut rezista impulsului de a-mi da ochii peste cap. Dacă sora mea avusese o conversaţie atât de nesemnificativă cu Josh, atunci eu puteam continua să joc teatru. Simplu, fără nicio problemă.
  - Apropo, ce ţi-a spus Sean aseară?
  În timp ce o priveam cu atenţie pe Melissa, am derulat în minte seara aceea. Minciuna mea despre dorinţa lui Sean de a se împăca cu ea, minciună pe care nici acum nu ştiam dacă o regretam sau nu. Îmbrăţişarea pe care o primisem de la el când i-am mărturisit că voiam să refac lucrurile aşa cum au fost odată. Reproşul mut al surorii mele când văzuse tot ce s-a petrecut între noi.
  
  - Vrea să se împace cu tine, am repetat din reflex, fără să dau atenţie cuvintelor. Mi-a zis .. că îi pare rău, deşi nu a menţionat cu exactitate de ce.
  Foloseam tonul perfect. Păream preocupată de relaţia lor, dar nu îndeajuns încât să ajung să exagerez. M-am întrebat dintr-o dată cum ar reacţiona Melissa dacă ar şti tot adevărul, cap coadă, din ultimele luni. Ar face o scenă de isterie ca în filme? Mă îndoiesc. M-ar ierta? Nu sunt sigură. S-ar plânge în continuare de toţi banii pe care îi irosesc? Mai mult ca sigur.
  Ea aprobă cu o mişcare uşoară a capului, apoi îmi dădu un răspuns pe un ton degajat. Adevărul era că nu simţeam nimic, încercam să ţin capul sus.
  - Oh, sunt sigură că îi pare rău, murmură Melissa, ironică. La fel cum îţi pare şi ţie. Sau, mai clar spus, nu-ţi pare. De ce ai ascuns ce s-a întâmplat tot timpul ăsta ?
  - Să ascund ce ?
  Surprinderea din cuvintele acelea nu mă convingea nici măcar pe mine . O parte îndepărtată a minţii mele mă avertiza că Melissa ştia, că aflase după atâta timp adevărul. Dar mândria îmi stătea împotrivă, obligându-mă să neg în continuare.
  Si nici macar nu aveam curajul să o privesc în ochi.
  - Tu şi Sean.
  Simţeam cum inima îmi răsuna cu putere în piept, iar cele câteva argumente care îmi trecură prin minte se pierdură în ceaţă.
  
  - Lily, în momentul în care v-am văzut pe voi doi îmbrăţişaţi ,seara trecută.. am realizat că ştiam că se întâmplă asta de ceva vreme. Numai că nu voiam să recunosc nici în ruptul capului. Îţi dai seama de ce?
  Mi-am muşcat buzele şi am inspirat adânc. În ciuda voinţei mele, am clătinat din cap. Când vorbi, vocea Melissei nu era încărcată cu furie. Ci cu indiferenţă şi amărăciune.
  - Pentru că nu am crezut niciodată că eşti în stare să faci chiar pe toată lumea să te urască.
  Se îndepărtă de mine, atingându-mi în trecere umărul.