we were born to die

[Veronique A. Dupont]

• Ii simti mana rece descoperindu-i chipul de sub suvitele de par ce i se lipisera de piele si se intoarse pe o parte, nefiind capabila sa faca altceva. Un zambet transparent ii traversa fata cand baiatul isi lipi buzele de ale sale. Pentru un moment toata acea durere fusese uitata, iar fata reusi sa-si deschida ochii si sa-l priveasca. Il apuca strans de antebrat si incerca sa se ridice, dar ramase pe loc realizand ca membrele nu-i dadeau ascultare. Se multumi sa-i priveasca chipul in lumina radianta a Soarelui si sa astepte momentul in care va fi destul de treaza pentru a-i putea vorbi.
  Isi trase capul aproape de piciorul lui si inchise la loc ochii cand ii simti mirosul puternic de tutun. La inceput il percepuse ca pe unul dintre cele mai dezgustatoare mirosuri, dar apoi se obisnuise cu el. Il caracteriza, era parfumul sau.
  
  'Noaptea a fost buna, dar dimineata asta m-a terminat' spuse ea cu greu pe un ton adormit.
  Capul inca si-l simtea de parca ar fi fost pe cale sa-i explodeze, dar incerca sa ignore acel lucru. Vroia sa aibe o zi perfecta si nu avea de gand sa lase o simpla migrena sa-i distruga planurile. Stia ca i-ar fi putut spune lui John de acea durere si ca probabil ar fi rezolvat-o in cateva secunde, dar simtea ca nu era cazul s-o faca. Fiecare problema de a ei devenea treptat o povara pentru altcineva, iar ea dorea sa duca acea obisnuinta la bun sfarsit. Nu dorea sa-l ingrijoreze.
  'Poti sa tragi...draperiile?' il ruga dandu-i drumul la mana si indepartandu-si capul de piciorul sau.