we were born to die

[Veronique A. Dupont]

• Isi ascunse fata in perna cand baiatul se ridica si nu se clinti din loc cand acesta se intoarse in pat. Isi lasa trupul in voia lui si se bucura in liniste de acel moment aproape perfect.
  Durerea parea sa-i dispara treptat, iar viperina realiza ca putea sa se miste sa vorbeasca in voie. Isi trecu mana stanga pe dupa umerii baiatului si isi propti capul pe pieptul lui. Incerca sa memoreze acel moment in detaliu pentru ca i se parea nedrept sa nu-l poata pastra pentru totdeauna in suflet.
  Tot ce i se intampla era perfect si in fiecare dimineata in care isi deschidea ochii se ruga ca totul sa nu fi fost doar un vis. Era imposibil pentru ea sa inteleaga cum cineva era dispus sa-i ofere toata acea iubire si grija fara sa ceara nimic in schimb. Singura persoana care si pe care o mai iubise in trecut fusese Helena, sora sa, dar dragostea lor era de alta natura. Ele invatasera sa fie unite pentru a putea sa treaca cu usurinta peste orice obstacol, nu pentru ca simteau cu adevarat afectiune una fata de cealalta.
  
  'Sunt bine' sopti ea dezlipindu-si chipul de pieptul sau, iar apoi ingropandu-l la loc in mireasma lui. Se mira cand cineva ii cerea parerea inainte de a lua o decizie si intelegea cu greu diferenta dintre a fi intrebata sau a i se pretinde sa faca ceva.
  I placea sa auda urma de ingrijorare din vocea lui John, dar apoi realiza ca era nedrept ceea ce-i facea si se simtea rau si vinovata. Nu dorea sa-l ingrijoreze, dar adora sa stie ca exista cineva caruia chiar ii pasa de ea.