we were born to die

[Veronique A. Dupont]

• 'De ce n-as fi?' intreba in soapta si isi intinse usor gatul pentru a-l saruta. Ar fi vrut sa-i spuna cat de mult il iubeste si cat de fericita o facea fiecare secunda petrecuta in compania lui, dar ceva o oprea. Nu fusese niciodata capabila sa-si exprime in cuvinte ceea ce simtea si, din principiu, nu intelegea de ce oamenii obisnuia sa-si repete unul altuia aceleasi cuvinte plictisitoare ce ajungeau sa-si piarda farmecul. Pentru ea te iubesc nu facea nici macar o imagine de ansamblu a ceea ce se petrecea in inima si in mintea sa de fiecare data cand ii revedea chipul.
  
  Se desprinse usor de el, trecandu-si degetele peste buzele lui si sarutandu-i in treacat obrazul. Incerca sa se ridice si fusese fortata sa-l impinga pentru a o face.
  Se uita absenta la tavanul bej a carui candelabru de cristal statea stramb, avand multe piese lipsa.
  'Urasc locul asta' zise destul de tare pentru ca durerea pe care i-o producea faptul ca tot ceea ce iubise devenise o ruina era prea mare pentru a o ascunde. 'Il urasc repeta uitandu-se la peretii a caror tapet se scorojise si la podeaua de lemn patata si zgariata.
  Conacul acela fusese una dintre cele mai frumoase case in care fosta viperina pasise vreodata. Toata mobila fusese facuta din lemn masiv de trandafir, iar peretii obisnuiau sa fie acoperiti cu tapet aurit sau lambriuri scumpe. Tot ceea ce mai ramasese era o casa mare, pe trei etaje, ce arata de parca ar fi fost locuita de un grup de fugari.