Dès Que J'Te Vois

[Bell Evans]

• Aleea era scufundata intr-o lumina palida, calduta; isi inalta privirile spre vazduhul inchegat cu nori argintii si lasa un mic oftat sa-i strabata buzele usor intredeschise. Viata era o adevarata nebunie, dar o adora; ajunsese la concluzia ca merita sa fie fericita. La fel ca oricine altcineva. Tindea sa creada ca se schimbase indeajuns de mult.
  
  Adierea placuta a unui vant rece ii mangaie obrazul palid, facand-o sa zambeasca si mai mult; incepu sa mearga iar, cu aceeasi pasi usori, aproape plutind pe straduta goala. Stia ca el va fi acolo, asteptand-o; ii trimisese bufnita cu o zi in urma si o rugase sa vina. Nu il cunostea, nu auzise niciodata de numele lui sau de el. Facu o mica pauza din sirul neintrerupt al gandurilor si realiza ca nici macar nu-i stia numele. Si totusi, continua sa mearga.
  
  Il vazu in cele din urma, asteptand-o relaxat pe trotuar. Il privi cu atentie cat timp strabatu si restul distantei dintre ei, iar cand ajunse in dreptul sau se opri. Facu ochii mari, remarcandu-i linia fina a barbiei si pometii bine conturati. Parea un barbat in jur de 30 de ani - mai mult de atat nu putea sa-i dea; incerca sa se gandeasca la cum arata ea la cei 21 de ani dar lasa un suras sa-i infloreasca pe chip si intinse mana, prietenoasa. Cand vorbi, glasul ii era bland si jos.
  
  "-Numele meu e Bell Evans" sopti ea, privindu-l in ochi si asteptand un raspuns.