Dès Que J'Te Vois

[Bell Evans]

• Clatina usor din cap, cu un zambet usor ironic; de asta o chemase acolo? Poate totusi judeca prea repede si nu avea niciun drept sa se afirme dupa asa putin timp. Isi intoarse privirile spre el, ezitand; mereu fusese intimidata de barbatii mai in varsta decat ea. Se simtea ciudat in preajma lor si nu avea curajul sa-i priveasca; aceeasi tanara retrasa si timida - ca de obicei. Oricat de mult ar fi incercat sa se schimbe, aveau sa ramana anumite lucruri din caracterul ei care nu vor fi atinse de notiunea de transformare. Si totusi, reusise sa inlocuiasca unele lucruri.
  
  Carsten isi drese vocea incet, lucru ce o facu sa tresara; uitase ca se plimba alaturi de el pe straduta linistita. Nu patea chestia asta prea des - de obicei, era o persoana foarte realista. Rareori cadea in lumea viselor.
  
  "-Am fost lidera Ordinului cu cativa ani in urma" murmura ea, incet. Nu stia daca asta o mai afecta cu ceva acum. Oricum renuntase cand razboiul dintre cele doua parti se terminase. "Si am ramas tot de partea binelui" sfarsi Bells, cu o urma de zambet in voce. Asta nu avea sa se schimbe niciodata.