Equinox

[Desiree Rose Goth]

Multumesc, Alice ><

• Capitolul 36
  
  - N-ai putea să încetezi cu aroganţa ta ?
  - Mă mai gândesc.
  Şi eu care credeam că Josh va uita de răspunsurile sarcastice şi va fi în stare să poarte o conversaţie în limitele normalului. Am oftat prelung. Nu ştiam cum să-mi transpun gândurile în cuvinte – oare cum ar fi fost mai bine să încep? Hei, Josh, să ştii că acum două seri în urmă am umblat cu fostul iubit al surorii mele, dar să nu-ţi faci prea multe griji. Eu ţi-am spus doar ca să nu afli de la Melissa în persoană…
  Categoric, replica asta o voi păstra doar pentru mine. Şi când te gândeşti că nici măcar nu am ajuns la lucruri serioase cu Sean - doar ceva foarte natural pentru doi prieteni. Însă lumea privea acum ceea ce se întâmpla între noi cu ochi diferiţi. Până şi eu m-am întrebat dacă scuza cu “suntem doar prieteni” era adecvată. În ultimele zile, nu mai ştiam ce să cred.
  Era nevoie de mai mult decât o explicaţie ca să refac mersul firesc al lucrurilor. Acum nu mai conta nici măcar o mărturisire, oricât de sinceră ar fi fost – deja era prea târziu. Ceea ce mă scotea în sărite era faptul că nu făcusem nimic concret în urmă cu două seri.
  
  Am tresărit când Josh mi-a pus mâna pe umăr. Pe tot parcursul acelei zile, se purtase chiar mai straniu decât de obicei – evitând unele subiecte, zâmbind în momentele inoportune, şi păstrând o tăcere impasibilă atunci când voiam să-i aflu părerea.
  - E rândul tău.
  Am învârtit tacul între degete şi mi-am plimbat privirea de-a lungul mesei de biliard, încercând să-mi dau seama cum puteam trimite mai bine o bilă în buzunar. M-am aplecat peste margine, urmărind reflecţia luminilor pe bile şi zâmbind la gândul că voi câştiga mai mult ca sigur.
  - Hai să te ajut.
  În clipa următoare, Josh veni lângă mine şi îmi cuprinse umerii, luându-mi tacul din mâini. Deşi nu îi vedeam faţa, puteam să jur că avea veşnicul rânjet schiţat pe buze – simplă premoniţie de moment. M-am retras, iritată, însă el mă trase înapoi.
  - Trebuie să te îndoi de la mijloc şi.. trebuie să te duci în partea cealaltă a mesei ca să bagi bila aceea în gaură, mă învăţă el. Vocea sa purta o nuanţă fină de superioritate.
  - Pe naiba, am spus. Joc biliard de mai mult timp decât tine şi, logic, mă pricep mult mai bine.
  - Mă cam îndoiesc, replică el, nonşalant. Mereu te lauzi cu ce nu ai.
  - Punem pariu că nu-i aşa?
  
  Buzele sale schiţară un rânjet provocator, deşi surâsul nu i se reflecta şi în ochi . M-am uitat la el, încercând să descopăr motivul din spatele zâmbetului său impasibil. El ştie ceva ce eu nu ştiu, mi-a trecut prin minte.
  - S-a făcut, a acceptat.
  Nu ratez eu ocazia de a-l face de râs.
  Îi simţeam privirea aţintită asupra mea în timp ce mă aplecam peste masă. Am lovit uşor cu vârful tacului bila pe care dorisem să o trimit mai devreme şi am zâmbit atotştiutoare când am văzut că-şi va nimeri mai mult ca sigur ţinta. Se îndreptă încet spre gaură şi se opri.. la marginea ei.
  Temerile mele copilăreşti pieriră brusc , înlocuite de frustrare.M-am întors cu faţa către Josh , care avea pe faţă o expresie de genul: ” Ţi-am zis eu? “ . Urăsc situaţiile în care trebuie să-i dau dreptate, iar recunoaşterea acestui lucru în faţa lui era cea mai groaznică idee posibilă.
  - Nu-ţi dau niciun ban, am mormăit agasată.
  Am lăsat tacul să alunece pe masă, apoi m-am întors către el. Rânjetul lui se lărgi, semn că atinsesem un punct sensibil.
  - Nu vreau bani, nu-ţi mai face atâtea griji.
  
  Am răsuflat, uşurată pentru o secundă, dar apoi m-a cuprins teama. După expresia meditativo - sarcastică de pe chipul lui Josh, era clar că nu va urma o parte tocmai plăcută pentru mine.
  Apoi mi-a picat fisa.
  - Nu o să mă dezbrac pentru tine, l-am anunţat, mândră din cauză că mi-am dat seama de gândurile lui.
  Josh nu începu să râdă. Dimpotrivă, o cută de încruntare îi apăru între sprâncene.
  - Ce te face să crezi că aş fi interesat de aşa ceva?
  - Nu minţi, ştiu exact ce vrei.
  Mă urmări cu o privire dezinteresată, ca şi când văzuse de prea multe ori scena aceasta. Însă nu rezistă mult, pentru că după o clipă izbucni în râs.
  - Spre deosebire de tine, mie nu-mi place să neg , îmi explică pe un ton înţelegător, de parcă capacitatea mea de gândire se afla sub medie. Recunosc că treaba pare tentantă, dar cred că începi să te supraapreciezi. Eşti o partidă...
  
  Îmi evaluă conturul trupului cu o uşoară dezaprobare; am continuat să îl privesc în timp ce pe buzele lui s-a format un singur cuvânt.
  - … bunicică, încheie Josh.
  Am simţit cum mă cuprinde iritarea la auzul tonului său rezonabil. M-am gândit la toţi tipii cu care fusesem înaintea lui – şi niciunul dintre ei nu mă insultase în felul în care Josh a făcut-o în urmă cu câteva secunde.
  Mi-am încrucişat braţele şi am hotărât să rezist impulsului copilăresc de a-l pocni.
  - Atunci ce ai vrea tu de la o partida “doar bunicică”? am întrebat.
  - În afară de a te dezbrăca ?
  De ce a trebuit să ajungem tocmai aici?
  - Da, în afara de a mă dezbrăca, mi-am dat eu ochii peste cap.
  Începu să vorbească, iar pe măsură ce înainta, am simţit cum surprinderea mă cuprinse într-o îmbrăţişare ca de gheaţă.
  - Vreau să ştiu ceva, Lily. Cum te simţi.. să ştii că toată lumea te doreşte?
  
  Era o întrebare care ascundea multe motive în spatele cuvintelor ei. Vocea lui Josh, atât de calmă şi indiferentă, era mângâiată de un fior de ironie răutăcioasă. Nu genul amuzat, ci mai degrabă dispreţuitor. Mi-am înclinat uşor privirea, gândindu-mă de ce naiba trecuse de la amuzament la desconsiderare într-o singură clipă. Melissa nu i-ar spune, nu-i aşa? Nu a avut timp..
  - Chestia asta nu părea să te fi deranjat pana acum, am meditat.
  Întrebarea mea nerostită primi un răspuns imediat – un răspuns inevitabil.
  - Numai în momentele în care nu era vorba de Sean. Am auzit că te-ai distrat destul de bine în ultima perioadă cu el.