Lose Control

[Bell Evans]

• Facu ochii mari cand vazu silueta barbatului din spatele viperinei. Nu era prea constienta de cat timp se aflau acolo, dar stia un lucru - viperina nu asteptase prea mult pana sa puna mana pe unul ca el. Ii auzi insa glasul si simti cum o iau fiorii - cum adica erau asteptati? Ii zambi insa Kennyei si incepu sa mearga in dreptul celor doi, alene.
  
  Voia sa o intrebe unde merg; voia sa o intrebe si de unde il scosese pe acel barbat. Avea o tona de ganduri in cap care nu o lasau in pace, iar cand ii vazu ca se opresc in fata unei alte case, la fel de alba si mare ca prima, ramase putin socata. Se panica in momentul in care barbatul necunoscut arbora un zambet plin de satisfactie si ii spuse sa intre, cu o voce nonsalanta; iar Kennya nu avu nicio reactie. In mod normal, o intelegea - nici ea nu ar fi putut vorbi prea mult in asemenea momente. Ii privi totusi cu o nuanta de teama, pana cand el vorbi.
  
  “-E in regula, intra si ai sa vezi cu ochii tai” sopti tanarul, cu o voce scazuta.
  
  Kennya ii arunca o privire blanda, facandu-i semn sa intre; o lasara curand singura, intorcandu-se si plecand impreuna. Era curios totusi cum de nu vazuse acea casa la inceput; putea sa jure ca se plimbase si prin zona aceea. Era totusi intr-un vis - lucru ce schimba mult imprejurimile. Spera doar sa nu se transforme in cosmar.
  
  Simti cum caldura incepe sa devina obositoare, asa ca se indrepta cu pasi mici spre vila de un alb imaculat si intra prin usile de sticla. Privi tematoare in jur, asteptandu-se sa dea peste cine stie ce necunoscut sau necunoscuta; atmosfera era insa linistitoare, insuflandu-i si ei un calm interior. Simti curand racoarea incaperii si ofta multumita. Remarca un dulap intr-un capat si zambi, indreptandu-se spre el insufletita. Gasi o multime de rochii si camasi largi; nu erau tocmai genul ei, dar tricoul deja i se lipise de corp. Gasi o camasa cu manecile scurte, de un albastru inchis, si hotari ca era o alegere mult mai buna decat actuala bluza. Scapa rapid de ea si o imbraca pe aceasta, trecandu-si o mana prin par.
  
  Se indeparta de dulap, privind in jur; peretii albi bateau in nuante slabe de violet, iar tavanul era vopsit intr-o nuanta sidefata de albastru. Semana izbitor cu vazduhul senin de afara; remarca si peretele acoperit cu un lambriu din lemn de bambus ce dadea un aer si mai antic incaperii. Se simtea dusa in trecut cu sute de ani, inchisa intr-un palat din vechea Coree indepartata. Zambi automat, amintindu-si de sora sa plecata acolo; trebuia sa o viziteze. O rugase de atat de multe ori sa vina la ea si de fiecare data intervenise ceva. Asta era planul pentru vacanta de vara din acel an - sa o vada pe Rose si sa viziteze Coreea - fascinant, dupa parerea sa. Spera sa ajunga de data asta acolo.
  
  Atinse in treacat o comoda veche, din lemn de abanos si simti raceala care ii trimise un fior in tot corpul; temperatura dinauntru parea mult mai scazuta in comparatie cu cea de afara. Diferenta era semnificativa, pentru ca incepuse sa se simta infrigurata; stia insa ca daca iesea din nou pe plaja avea sa fie invaluita de o mantie de caldura menita sa o trimita iar la adapost de razele nemiloase ale soarelui. Si totusi, brusc i se facu dor de lumina palida, filtrata prin seninul ireal al cerului; voia doar sa vada intinderea nemarginita a plajei si a oceanului care imbratisa bland malul. Briza sarata nu ajungea acolo, incaperea fiind dominata de arome dulci, ce aminteau de frezii si piersici.
  
  Arunca o ultima privirie in acelei camere, inainte sa treaca la urmatoarea; usile erau deschise, permitand aerului sa circule in intreaga casa. Nu avea etaj, deci probabil toate camerele se alaturau. Descoperi curand ceva ce semana cu un dormitor si zambi, amintindu-si de propria camera de la Hogwarts. Un pat cu baldachin alb, spumos, trona in mijlocul incaperii; o aroma dulceaga de vanilie o intampina inca din prag. Oberva curand ca toata mobila era facuta din lemn de cires, cu o nuanta intensa de rosu intens. Peretii aveau o culoare placuta, un crem rozaliu destul de dubios totusi la o prima vedere. I se parea ciudat cum aromele se potriveau cu nuantele si mobilierul.
  
  Simti nevoia sa atinga matasea ce cadea in valuri din baldachinul imens al patului, asa ca facu cativa pasi si ajunse pana in dreptul sau. Era atat de moale la atingere si imprastia o aroma dulceaga; se aseza si simti salteaua cum se muleaza pe conturul corpului; renunta la a ramane pe margine si curand se intinse in pat, mangaiata de racoarea placuta. Inchise ochii si ramase asa pret de cateva clipe, pana cand cineva ii dadu o suvita de par de pe chip si o facu sa tresare puternic. Atingerea rece, dar blanda, o facu sa deschida ochii si sa priveasca panicata silueta tanarului aplecat asupra sa. Deci asta era surpriza pregatita de Kennya si noul ei prieten - motivul pentru care era asteptata.
  
  Clipi des, incercand sa-si adune gandurile; ii era insa aproape imposibil. Trasaturile perfecte ale chipului, nuanta alba, aproape sidefata a pielii. Toate o faceau sa piarda notiunea timpului si sa se holbeze probabil minute in sir la el; nu era prea constienta de ce se intampla cu propriul corp - simti insa in cele din urma respiratiile intensificate si obrajii usor purpurii. Nu dadu insa prea mare atentie - era prea concentrata asupra lui.
  
  Se ridica incet in capul oaselor si ramase in mijlocul patului, cu el asezat chiar langa ea; simti cum bataile inimii ii sporesc si mai tare cand vazu conturul trupului acoperit cu o camasa albastru inchis, care parca se potrivea cu a sa. El remarca la randul sau acea coicindenta si zambi; un suras larg i se intipari si ei pe chip, in semn de raspuns.
  
  Parea desprins din cele mai frumoase legende ale frumusetii - nu vazuse in viata ei asemenea perfectiune; era fascinata de blandetea chipului alb, cu trasaturi fine - pometii bine conturati si barbia usor ascutita o faceau sa piarda orice legatura cu exteriorul; buzele pline, de un roz palid incepura sa o faca sa se gandeasca la ce gust ar avea asa ca scutura usor din cap si isi pleca privirile. Mana lui insa ii apuca incet barbia, ridicandu-i chipul; era atat de aproape de ea incat ii putea simti respiratia fierbinte pe propria piele. Tacu, si cuprinsa dintr-o data de disperare, isi cufunda privirile in cele ale tanarului. Ochii ei mari se scufundara in ochii lui albastri, lacomi de duiosie. Nuanta parea furata din cristalul nemarginit al cerului, intensitatea neputand insa fiind comparata cu nimic. Zambi, iar zambetul il prefacu intr-o faptura de o frumusete ireala - probabil si asta era. Ii mangaie usor obrazul, iar tanara simti cum pielea i se infiora in locurile unde o atingea. Nu mai simtise asa ceva in viata ei - traia cel mai frumos vis.
  
  “-Te-am asteptat atat de mult” sopti glasul lui, plin de duiosie.
  
  Fascinata si emotionata, isi simti tot sufletul topindu-i-se sub efectul vocii lui si se pierdu in albastrul ce se revarsa peste ea din ochii adanci si blanzi. Simti nevoia sa-l atinga, sa se convinga ca era acolo, langa ea; el paru insa sa-i citeasca gandurile, pentru ca in urmatoarele clipe o trase incet in bratele lui, strangand-o ca pe un copil mic la pieptul sau. Ii simti parfumul placut si inhala adanc, savurandu-l; el isi lipi usor buzele de crestetul ei si ofta incet. O stranse mai tare in brate, iar Bells simti cum fiorii ii cuprind intreaga fiinta. Parca totul se oprea la acel moment.
  
  Continua sa o stranga usor la pieptul lui, cu ochii inchisi si respiratiile din ce in ce mai rare; intreagul ei trup parea cuprinsa de un curent electric, pentru ca de fiecare data cand pieptul tanarului se ridica ritmic ea isi amintea ca era acolo si se infiora. Nu mai simtise niciodata asta. Era ceva complet nou, ceva care ii dadea intreaga fiinta peste cap si o facea sa gandeasca nebuneste. I se parea ca toata blandetea din lume era cuprinsa in jurul bratelor ce o strangeau cu delicatete. Din cand in cand, el ii prindea cate o suvita din parul lung si o rasucea intre degetele lungi si palide.
  
  “-Numele tau..” sopti Bell, cu gandurile haotice; nu era in stare nici sa lege doua cuvinte.
  
  “-Hayden, Bells; numele meu e Hayden” murmura tanarul, cu un glas mai scazut ca o soapta.
  
  Ii prinse mana intr-a sa cand el ii atinse chipul, simtind caldura emanata de obrajii ei; acesta zambi si tanara putu remarca bataile inimii care sporira. Deci si el simtea acelasi lucru; incepu sa-i mangaie bratul, facand-o sa se simta si mai agitata. Totul o linistea si in acelasi timp o ineca intr-o frenezie continua. O intriga fiecare trasatura perfecta a lui, fiecare respiratie dulce care ajungea pe chipul ei, fiecare privire plina de blandete din ochii lui albastri. Parul saten inchis, ciufulit pe alocuri, venea in compania sprancenelor bine conturate, usor arcuite; avea impresia ca toata fiinta ei se pierde in albastrul ochilor ce o priveau atat de intens. Nu stia cat putea sa mai reziste asa, dar pana si inflexiunile joase ale vocii lui ii dadeau fiori.
  
  “-Nu inteleg..de ce sunt aici, de ce esti tu aici..de unde imi stii numele” incepu Bell, dar Hayden ii puse un deget pe buze, facand-o sa taca instantaneu.
  
  Incepea sa se simta ciudat; de parca ar fi vrut sa primeasca o explicatie, si in acelasi timp sa ramana asa, in tacere. Trecusera alte minute pe care nu fu in stare sa le numere, auzindu-i respiratiile si bataile incete ale inimii. Incepea sa fie fascinata de aroma lui dulceaga, care ii invada mirosul. Din cand in cand o saruta usor pe frunte, si ii simtea chipul cum se distinge intr-un zambet. Efectul atingerii lui nu se diminua pe parcurs ce trecea timpul, ci dimpotriva – parea ca se amplifica cu fiecare minut ce trecea. Era ca in cel mai ciudat vis in care voia sa faca atat de multe lucruri si sa puna un milion de intrebari, dar buzele erau incapabile sa se miste sau fiinta sa scoata vreun sunet.
  
  “-Esti aici, acum; asta e tot ce conteaza” ii raspunse el, dupa minute in sir de liniste.
  
  Cuvintele parura sa-i umple sufletul cu o seninatate feerica; avura efectul de a o linisti si a o face sa realizeze ca nu avea sa i se intample nimic rau. Ca toata durerea, teama si nelinistea ramasesera undeva departe de acea insula. Simtea ca in bratele lui nimeni nu putea sa-i mai faca rau, iar teroarea amintirilor nu o mai chinuia. Acolo era salvarea sa; acolo se simtea in siguranta. Si poate acolo fusese menita sa ramana. Simtea ca se potriveste perfect, ca mainile lui calde ii cuprind silueta firava cu o blandete infinita si o imbratiseaza cu cea mai mare grija. Nu putea sa vorbeasca, nu era in stare sa articuleze prea bine cuvintele; se simtea prea ciudat, prea linistita, prea impacata cu sine insasi ca sa mai poata avea o conversatie cat de cat logica. Dar avea nevoie de asta, poate mai mult ca niciodata.
  
  Pe nesimtite, Hayden se ridica, luand-o in brate; o purta asa prin toata casa pana cand iesira din nou in lumina orbitoare de afara. Simtea briza sarata invaluindu-i corpul si in acelasi timp bratele lui puternice sustinandu-i intregul trup; nu parea sa aiba probleme in ceea ce privea greutatea ei – nu ca ar fi trebuit, dat fiind si constitutia fragila a tinerei. Cand o privi iar, simti cum intreaga caldura sufleteasca a barbatului se raspandeste in fiinta ei, facand-o sa ofteze si sa se lipeasca mai tare de pieptul sau. Era desprins din cele mai frumoase vise - era baiatul pe care il dorise intotdeauna; nu il cunostea, nu stia ce caracter are. Dar simtea ca avea tot de ce avea chiar ea nevoie.
  
  Ajunsera aproape de malul apei si o lasa jos; picioarele ei atinsera nisipul umed si un zambet ii aparu instantaneu pe chip cand mana lui o cauta pe a ei. Abia acum realiza cat era de inalt pe langa ea; cu cel putin un cap mai mare. O privi pret de cateva clipe si surase in cele din urma, facandu-i inima sa o ia din nou la goana; de ce trebuia sa fie atat de perfect? Se simtea hidoasa in comparatie cu el - ea nu era perfecta. Era un simplu om.
  
  “-Esti frumoasa. Esti perfecta pentru mine”.
  
  Glasul lui bland ii umplu auzul, facand-o sa se cutremure; simtea cum tot corpul ei raspunde miscarilor lui, oricat de nesemnificative ar fi fost ele. O lua din nou in brate, strangandu-i delicat talia; fu nevoita sa se ridice pe varfuri si isi sprijini barbia de umarul lui, incolacindu-si bratele in jurul gatului sau. Simti nevoia sa il simta si mai aproape, desi asta era imposibil. Trupurile lor erau lipite unul de altul, in mangaierile delicate ale soarelui de dimineata; ii simtea parfumul innebunindu-i simturile si suvitele de par moale care ii gadilau mainile albe. Mainile lui de altfel ii imbratisau spatele, realizand din cand in cand conturul subtire al siluetei micute; parea atat de mica in comparatie cu el si totusi nu era - era foarte inalta. Dar Hayden era si mai inalt ca ea, lucru ce o facu sa zambeasca din nou.
  
  O elibera din stransoarea delicata a bratelor sale si o privi din nou, savurand parca efectele pe care le avea asupra ei; tanara isi simtea capul vajaind si trupul fierbinte cuprins de o ameteala brusca. Uita sa mai respire cand se uita la el si lucrul asta o intriga, la fel ca si celelalte reactii ilogice pe care organismul ei le avea in legatura cu fiinta lui. Mana lui o gasi din nou pe a sa, iar de data asta o trase in apa mica de la tarm. Valurile se sparsera usor la picioarele lor, iar caldura blanda o facu sa zambeasca - din nou. Chipul ei era numai zambet de cand Hayden aparuse acolo.
  
  “-La ce te gandesti?” o intreba el, cu o nuanta de confuzie in glas.
  
  Impactul vocii lui o lovi iar, facand-o sa se cutremure; trebuia sa invete sa controleze asta. Sa nu se mai lase invaluita de tonalitatile joase, masculine sau de zambetul strengar pe care il afisa. Simtea ca o ia razna de fiecare data si trecuse mai bine de o ora de cand se intalnisera; efectele lui asupra ei insa nu pareau a se diminea deloc.
  
  Ii zambi la randul sau, dandu-si o suvita de par din fata; ridica usor din umeri, realizand ca de fapt nu se gandea la nimic. Toata mintea ei era plina de imaginea lui - toata fiinta ei era gata sa raspunda la orice miscare venita din partea baiatului. Ca doi magneti - daca el se misca, si ea se misca; sau invers. Se simtea atat de ciudat si in acelasi timp, atat de bine. Avea impresia ca gasise tot de ce avea nevoie ca sa fie fericita; de parca el era plasmuirea tuturor dorintelor pe care le avuse vreodata. Si in acelasi timp simtea ca nu mai avea nevoie de nimic altceva.
  
  “-La tine” marturisi ea, in cele din urma; glasul ii tremura incet, asa ca isi pleca privirile.
  
  Putea sa jure ca il vede cum zambeste, dar cand ii ridica din nou barbia si o privi in ochi nu mai vazu nimic din fostul suras. Doar blandete si o duiosie nemarginita; ii mangaie in treacat obrazul, iar Bell inchise ochii. Buzele lui se lipira delicat de ale ei in clipele care urmara, facand-o sa tresara incet si sa isi simta bataile inimii accelerandu-se cu fiecare secunda care trecea; ii cuprinse din nou talia si o lipi de el, simtindu-i fierbinteala trupului. Buzele lor se miscau armonios, iar ea simtea cum totul in jurul sau se opreste. Timpul nu mai insemna nimic in fata lor, secundele treceau nebunesti, agonizand in blandetea momentului. In momentul in care se despartira el ii sopti numele, iar ea il saruta usor pe obraz. Hayden surase slab, privind linia orizontului; albastrul cerului parea sa se oglindeasca in ochii lui, iar Bells incerca sa isi revina. Inima aproape ii iesea din piept, iar respiratiile ii erau atat de sacade incat puteai crede usor ca alergase cativa kilometri buni. El insa parea linistit si curand ii transmisese o parte din sentiment; o calma - observase asta in repetate randuri si ii era profund recunoscatoare. Hayden o nelinistea si tot Hayden reusea sa aduca pacea in fiinta ei; simtea ca totul se rezuma la un singur cuvant - la el. Pentru ca nu mai avea nevoie de nimic.
  
  “-Nu vei mai fi aici cand ma voi trezi, nu?” intreba Bells, realizand brusc realitatea nedreapta.
  
  El o privi cu blandete si o saruta usor pe frunte; lacrimile insa se adunara in ochii ei si cazura curand pe obrajii palizi din nou, lasand dare umede in urma lor. El insa le sterse, fortand-o sa il priveasca. Si simti cum se linisteste, din nou.
  
  “-Nu te gandi la asta..nu acum” raspunse tanarul, cu vocea aproape soptita. “Hai sa vedem ce face prietena ta” continua el, dupa cateva clipe. “Va fi totul bine; iti promit” sfarsi Hayden, revenind la tonul lui vesel.
  
  Bell zambi iar, realizand cat de instabil emotional era; trecea prin stari haotice, lipsite de vreo conexiune. Si totul din cauza lui - el era criminalul ei. In el vedea alinare si in acelasi timp distrugere; era fascinata de el si il ura in acelasi timp, pentru ca stia ca nu apartinea de realitate. Hotari insa sa nu strice momentul si il privi din nou; mainile lor erau impreunate, in timp ce mergeau incet pe plaja afundata intr-o liniste intrerupta doar de sunetul lin al valurilor.
  
  Ajunsra curand aproape de casa in care se trezisera cele doua si intrara prin usile deschise; arunca o privire in jur, incercand sa isi inchipuie de unde stiuse Hayden ca cei doi erau acolo. Auzi insa voci in urmatoarele clipe si zambi, intorcandu-se spre el. Oare chiar stia totul? Un lucru era cert - o facea mai fericita ca oricine altcineva.
  
  
  PS: Ai mila :-s =))))))))))))