Nothing left

[Isabella River]

• Isabella se ridica de la masa Viperinilor si iesi in graba din Marea Sala, fara sa spuna nimic. Abia apucase sa manance ceva la cina, dar oricum nu ii pasa, putea oricand sa se strecoare in bucatarie. Toti se agitau, toti vorbeau intre ei, iar fata nu mai voia sa mai auda pe nimeni. Inca de dimineata simtise ca acea zi nu avea sa fie una foarte buna pentru ea, dar se straduise sa ignore acel sentiment. Si reusise, in mare parte - insa acum nu mai avea rost sa mai suporte.
  
  Avea impresia ca toti voiau ceva la ea, ca toti aveau ceva cu ea si ca nu mai reusea sa multumeasca pe nimeni. De aceea se hotari pe moment sa nu mai incerce nimic. De ce sa vrea sa fie buna cu toata lumea, iar apoi ei sa ii dea cu piciorul ? Nu avea sens.
  Insa stia ca nu avea sa reuseasca ce isi promisese, pentru ca pana la urma, mintea si sufletrul ei erau date peste cap si mereu ii pasa, deci mereu ajungea sa sufere.
  
  Isi alunga toate gandurile si se incrunta, oprindu-se in mijlocul coridorului si incrucisandu-si bratele la piept. Se uita in jur si ofta scurt, fericita ca majoritatea erau in Marea Sala sau in Camerele de Zi - tot ce mai lipsea era sa dea peste cineva care sa o bata la cap cu intrebari.
  Isi verifica buzunarul pelerinei pentru a se asigura ca avea bagheta la ea. Stranse lemnul in mana, si fara sa-si dea seama, pumnul i se albi, ramanand cate o urma de roseata doar la articulatiile degetelor.
  
  Isi continua drumul, fara sa se mai straduiasca sa isi faca pasii silentiosi. Defapt, nici nu stia unde voia sa ajunga - tot ce dorise fusese sa plece cat mai departe de zgomotul si vocile celor din Marea Sala. Desi Pivnita Viperinilor era pustie, cel mai probabil, in curand avea sa fie plina de elevi, asa ca Isa se grabi catre Camera Necesitatii. Acolo putea sa fie singura si macar ar fi avut parte de un decor placut.