Equinox

[Desiree Rose Goth]

• Epilog
  
  
  Am înaintat, rafalele de vânt răvăşindu-mi părul şi gândurile. Ridicându-mi privirea către clădirea ascunsă în întuneric, am inspirat adânc, iar aerul rece îmi invadă plămânii. Nu mai fusesem acolo din seara aceea petrecută cu Josh. Amintirea aceea încă îmi stârnea fiori glaciali, neplăcuţi, pe sub piele. Nu mă simţeam pregătită pentru o reluare a haosului din acea seară, însă trebuia să o fac, având în vedere că am avut norocul să aflu unde se afla Josh.
  
  Am împins uşor uşile clubului, apoi am intrat. Muzica mă întâmpină în scurt timp, iar căldura de dinăuntru mă făcu să mă relaxez puţin. Nu trebuia să arăt prea stresată , dar nici tocmai nepăsătoare.
  
  În curând , l-am văzut pe Josh prin apropierea barului . Nu era singur. Aoede se afla şi ea acolo, lângă el, parcă special plasată pentru a fi un obstacol în calea mea. Încet, deliberat, mâna fetei se lăsă peste a lui Josh, degetele ei încercând să le prindă pe ale lui. Tot calmul meu se risipi, lasându-mă pradă furiei. Nu era prea greu să-ţi dai seama cui încerca Josh să-i bată un apropo, dacă judecai după toate cele petrecute în ultimele zile.
  
  Gelozia era un sentiment atât de comun în viaţa mea încât îmi venea să râd de mine însămi. Totuşi, trebuia să admit că toate astea însemnau că lui Josh încă îi păsa de ceea ce credeam. Încă era condus de orgoliu, încăpăţânându-se să creadă că va reuşi să mă doboare aşa cum am făcut-o eu. Cel puţin, asta speram.
  
  Mă gândeam să dau buzna peste ei, ca şi când nu mă afecta nimic din ce vedeam. Ca şi când ei nu ar fi avut niciun drept să se bucure unul de altul. Totuşi, spre uşurarea mea, Aoede plecă în scurt timp. Nu înainte de a-l săruta pe buze pe Josh. Mi-am strâns degetele în pumni, încercând să mă conving că nu aveam timp de o mică “discuţie ca între prietene” cu Aoede. Mai târziu, când voi fi mai satisfăcută pentru câte îi voi face.
  
  Pe urmă, m-am apropiat de Josh. Nu ştiam la ce să mă aştept din partea lui; putea reacţiona în orice fel la vederea mea. În timp ce înaintam, parfumul lui familiar mă învălui, aducându-mi aminte de vechile vremuri.
  - Te distrezi? l-am întrebat, ajungând lângă el. Adică.. tu şi Aoede. Grozav . Nu credeam că se va mai întâmpla asta o dată.
  
  Josh nu păru tocmai surprins de apariţia mea. M-a durut să văd indiferenţa aşternută pe chipul lui. Putem fi la fel de bine doi străini, care abia se cunosc. Gândul că pierdusem încă o persoană mă făcea să tremur ca şi când eram cuprinsă de fiori reci.
  - Mai există şi unele persoane pe lumea asta care sunt în stare să mă accepte, în caz că încă nu ai realizat, ridică el din umeri. Cumva geloasă?
  Am tăcut, refuzând să-mi plec privirea. În schimb, mi-am încrucişat braţele. Sărutul lui Josh cu Aoede de dinainte tot îmi venea în minte, împiedicându-mă să gândesc limpede. El îmi observă destul de repede încruntarea.
  
  - Ce mai vrei de la mine , Lily?
  Ochii lui Josh mă fixau cu intensitate, parcă punându-mi o greutate pe umeri. Inima începu să-mi bată mai repede la gândul că, în sfârşit, voi putea să mă destăinui lui. Însă trupul meu era încremenit, dar totuşi străbătut de o emoţie nestăvilită.
  Numai că eu eram singura conştientă de asta.
  - Te-ai străduit atât de mult să arăţi că nu-ţi pasă de ce se întâmplă, încât aproape te-am crezut, i-am spus, aproape amuzată. Aproape.
  
  Îl enervam. Totuşi, expresia aşternută pe chipul lui rămase aceeaşi; poate doar începusem să-l intrig. Josh îşi încrucişă braţele, sprijinindu-se de marginea barului.
  - Doar nu ai venit până aici doar ca să-mi zici ceva ce ştiam deja.
  Intrase în modul defensiv.Trebuia să recunosc, chiar îmi lipsise ironia lui în ultimele zile.
  - Nu, voiam să te anunţ că ţi-ai închis telefonul din cauza mea şi, prin urmare, a trebuit să vin să vorbesc cu tine faţă-n faţă, am replicat.
  
  - Mă întreb de ce-ai avea nevoie de mine.. Să înţeleg că nu te-a acceptat Sean, chiar dacă acum sunteţi amândoi disponibili unul pentru altul? Sper că ţii minte că ţi-am repetat de atâtea ori că nu e o partidă prea bună.
  Am suspinat teatral. Era clar, Josh nu avea de gând să-mi facă viaţa mai uşoară. O parte din mine îmi spunea că nu aveam cum să-i schimb impasibilitatea şi amărăciunea pe care le afişa, la fel cum nu puteam schimba alegerile greşite pe care le făcusem. Partea cealaltă mă impulsiona să sfidez totul şi să încerc orice soluţie care-mi trecea prin minte.
  - Se pare că eşti ok cu asta, am replicat. Ei , bine, eu nu sunt. Te iubesc. Am făcut-o fără să am vreun motiv anume. Îmi spui şi mie de ce tot eviţi să ajungi la chestia asta?
  Josh clătină din cap aproape în bătăie de joc, ca şi când eu nu-mi dădeam seama de ceva care era mai mult decât evident.
  - Lily, în caz că nu ai observat... e mult prea obositor să te iubesc. Al naibii de obositor. Mă îndoiesc sincer că ai iubit vreodată pe cineva cu adevărat, fără să ai vreun interes. Şi e cam târziu pentru regrete din partea ta. Obişnuieşte-te cu ideea asta.
  
  M-am retras un pas înapoi, încercând să nu arăt cât de rănită mă simţeam de fapt. Un oftat dispreţuitor îmi scăpă împotriva voinţei mele. Faptul că mă străduisem să-l caut în seara asta trebuia să însemne ceva, nu? Iar durerea surdă din pieptul meu cu siguranţă nu era din cauza faptului că eram prea indiferentă ca să-mi pese de cineva.
  - Tu vrei .. să mă faci să te urăsc, i-am spus, sigură pe mine. Doar ca să te răzbuni. Să nu crezi că nu te cunosc.
  Cuvintele acelea îmi scăpară de pe buze, însă odată ce le-am rostit am realizat că aveam dreptate. Măsurându-l pe Josh din priviri, îmi dădeam seama că nimerisem un punct important, chiar dacă el nu avea de gând să-mi dea dreptate în vecii vecilor. El oftă şi îmi aruncă acea privire exasperată pe care o întâlnisem adeseori.
  
  - Ştii, încă îmi amintesc. Felul în care am încercat să te fac să ţii la mine atâta timp. Râse fără pic de umor şi îmi prinse o şuviţă de păr printre degete. Atingerea aceea mă înfioră. Nici nu ştiu ce anume m-a determinat să fac asta. Nebunia, cel mai probabil. Pentru că ştiam de la bun început că era puţin probabil să schimb ceva, şi totuşi..
  Încetă să se mai joace cu părul meu. Cuvintele acelea mă făcură să realizez cât de multe pierdusem până acum, dar într-un mod diferit ca până acum. Pierdusem din cauza mea. Din cauza a ceea ce făcusem.
  
  - Păcat că ai făcut lucrurile să fie atât de complicate, continuă el.
  Râsul lui denotase dispreţ, privirea înţelegere, iar cuvintele dezinteres. Un amalgam de emoţii contradictorii. Un amalgam de emoţii contradictorii. Acum care dintre ele erau adevărate şi care erau doar de faţadă? Puteam face o încercare ca să-mi dau seama de asta..
  - Ce-ai zice dacă aş reuşi să te fac să ţii la mine din nou? am întrebat, dintr-o dată.
  
  Josh mă privi ca şi când tocmai spusesem o glumă foarte bună.
  - Oare ce m-ar mai putea da de gol în privinţa asta? pufni el.
  Aproape am râs, descoperind ocazia ce-mi era dată.
  - Înseamnă că vrei o demonstraţie.
  
  Uneori cuvintele valororează atât de puţin pentru mine. Şi pun pariu că şi pentru el nu preţuiau prea mare lucru. Am întins mâinile şi l-am tras înspre mine fără şovăială, cuprinzându-i gura cu a mea. Josh nu ripostă imediat, fiind mult prea surprins – şi exact pe asta mă bazam. Bătăile inimii mele parcă intraseră într-o cursă nebună. Senzaţia de bucurie frenetică, de întregire, mă inundă când buzele sale se despărţiră, cedând în faţa mea. Iarăşi îmi ardea în vene foc. Degetele mele se mişcară lin pe cămaşa lui; simţeam inima bătând puternic sub palmă. La fel ca a mea.
  Nu dură mult. Josh dădu să se retragă , pregătit probabil cu câteva cuvinte nu tocmai frumoase la adresa mea.
  - Ţi-ai pierdut minţile, Lily, şi nu..
  - Aşteaptă puţin, l-am întrerupt.
  Mi-am lipit înapoi buzele de ale lui, simţind cât de încordat era sub atingerea mea. Nu ştiam cât îi va lua lui Josh să treacă peste orgoliul lui, însă eram dispusă să continui. Am pus în acel sărut toate amintirile , toate sentimentele pe care le aveam pentru el. Mi-am plimbat degetele prin părul lui, prin minte năvălindu-mi un şuvoi de cuvinte şi imagini. M-am apropiat si mai mult de el.
  
  În următorul moment, sărutul era egal; sălbatic, ieşit de sub control , fiecare urmărind din nou să smulgă cât mai mult de la celălalt. În sfârşit, simţeam sfidare, revoltă. În sfârşit, aparţineam cuiva. L-am cuprins mai strâns cu braţele în timp ce buzele lui se mişcau , alunecând peste ale mele. Parcă ne aflam în una din certurile noastre zilnice, fiecare încercând să-l domine pe celălalt.
  Eu am fost cea care s-a îndepărtat de el. Pentru câteva clipe scurte, focul se domoli – cel puţin, până când i-am întâlnit privirea. Nu ştiam dacă sărutul acela făcuse vreo diferenţă pentru el, însă fusese singura optiune care mi-a mai rămas. Poate nu puteam schimba nimic din ce făcusem, însă cu siguranţă puteam să iau totul de la capăt şi să nu mai repet vechile greşeli.
  
  El îmi ridică uşor bărbia, pironindu-şi privirea într-a mea. În ochii lui întunecaţi am descoperit o urmă fragilă de nehotărâre, amestecată cu amuzament. Nu nepăsare sau ironie. Era mai mult decât sperasem.
  - Egoistă până la capăt. Niciodată nu ai să mă laşi să plec, nu-i aşa? mă întrebă.
  Am continuat să mă uit în ochii lui, fără şovăială. Nu mai aveam nimic de pierdut – pentru că deja pierdusem totul. Când am vorbit, ştiam că măcar cuvintele mele erau sincere.
  - Nu atâta timp cât pleci fără să ştii ce laşi în urmă.
  
  ______________________________
  Dupa mai mult de doi ani, am terminat.
  Oricum, am avut multe incercari pana sa termin epilogul - prima fiind in urma cu vreo 8 luni - si presupun cineva anume nu va fi tocmai multumita de felul in care s-a terminat povestea Am incercat sa fac un final deschis , in lipsa de inspiratie & stuff.
  Anyway, sper ca v-a placut >< And thankies celor care au ramas pe aici pana la sfarsit.