Nothing left

[Lexie Stryder]

• Lexie isi imbratisa sora la randul ei, simtindu-se usurata ca aceasta incepuse sa isi revina. Nu prea se pricepea la oameni, niciodata nu o facuse si niciodata nu o va face, desi isi dorea uneori foarte tare. Oricum, mai lua o inghititura de ceai in timp ce Isabella vorbi, dandu-si parul roscat la o parte.
  
  Privi flacarile intortocheate ale focului din semineu, intrebandu-se ce nume i s-ar fi dat acelei culori. Totusi, stia ca ochiul omenesc nu vedea toate lucrurile asa cum erau ele defapt. Si asta era perfect din punctul ei de vedere. Niciodata omul nu trebuie sa vada ceva in toata splendoarea lui. Pentru ca il va distruge inainte de vreme.
  
  "Ei bine, si eu, cu teme, planuri de lectii si chestii normale," spuse Lex, ridicand din umeri. "Nu cred ca am mai avut o perioada atat de obositoare ai aglomerata de mult timp. Totusi, imi place. Asta imi da impresia ca am pentru ce sa traiesc, intelegi?"
  Zambi la auzul cuvintelor sale. Nu se asteptase sa spuna asta, desi nu putea nega adevarul lor.