children of the damned

[Lexie Stryder]

• Lexie se relaxa tot mai mult pe masura ce silueta cunoscuta se apropia de ea. Fu surprinsa sa il vada acolo. Era putin schimbat, insa trasaturile ii erau aceleasi, iar privirea nu i se schimbase. Avea un aspect neingrijit si niste ochi caproi inchis, cu cearcane destul de proeminente. Era Carsten. Lexie nu se put abtine sa nu zambeasca la vederea lui.
  
  Cat timp trecuse de cand nu se mai vazusera? Cateva luni? Mai mult decat si-ar fi dorit in orice caz. Barbatul arata usor diferit, insa schimbarile erau naturale, asa ca Lexie nu fusese foarte suprinsa sa le vada. Se gandi cat de mult se schimbase ea. La caracter...neah, era aceeasi Lexie. Totusi, isi dadea seama din momentul in care Carsten o privise ca el era cel care arata mai bine. Parea mai binedispus decat si-l amintea, mai plin de viata si parca in ochii lui era o stralucire in plus care nu fusese acolo inainte. Clipi des, cand ii auzi vorbele, fiind brusc constienta de tigara din mana sa.
  
  "Si eu ma bucur sa te vad," raspunse, zambind jucaus. Nu stia ce era potrivit sa faca in acel moment. Sa il imbratiseze? Sau era prea mult? Sa isi stranga pur si simplu mana? Nu stia de ce ii pasa, sau de ce gandea atat de mult asta, insa nu se putea abtine. Isi trecu o mana prin parul roscat, incercand sa isi ascunda nervozitatea.
  "Nu ne-am vazut demult," spuse, zambind. "Ce mai faci?"
  Voia chiar atunci sa vorbeasca despre el. Nu voia sa fie vorba despre persoana, sau viata ei, pentru ca in ultimul timp inafara de Ivy si Isa, nimic nu fusese bun sau fericit pentru ea.