children of the damned

[Lexie Stryder]

• Lexie il imbratisa la randul ei, bucrandu-se ca facuse el asta in locul ei. Il simti langa ea cand il imbratisa si insemna enorm de mult pentru ea. Cand se desprinsera din imbratisare, Lexie il privi cu un zambet sincer pe buze. Micut, dar sincer. Carsten insemna pentru ea ceva ce nu putea sa explice, si nici nu voia. Ii era mai mult decat un prieten, ii era ca un frate mai mare.
  
  In momentul in care auzise cuvintele barbatului, zambetul lui Lexie ii pieri de pe buze la fel de repede cum aparuse. Pierduse un copil? Cum se intamplase asa ceva? Cu Natalie nu se mai intanise de cand era insarcinata si fericita alaturi de Carsten, insa, cand vazuse ca niciunul nu mai erau pe la castel se gandise ca poate isi gasisera o casa si se mutasera acolo impreuna si ca totul era bine. In niciun caz la ceea ce spusese barbatul. Se incrunta, incercand sa para grijulie, insa nu insistenta.
  
  "Imi pare rau pentru copil. Si pentru tine si Nat," spuse, incercand sa ii mentina privirea si sa nu inceapa sa strige "Ce naiba s-a intamplat??". Inspira adanc, simtindu-se surprinsa. Si o avea pe India... India era o fata extraordinara. Avea un caracter puternic, o eleganta si gratie iesita din comun si o atitudine fermecatoare. Nu stia daca exista cineva mai potrivit pentru Carsten.
  
  Acum lucra la Ceainaria Doamnei Puddifoot...hhmm. Chicoti, simtind cum isi revine incet icet din "lumea ei paralela", cum ii placea sa o numeasca. Si asta o luase prin surprindere. Normal ca nu ii placea sa lucreze acolo, era specific lui Carst. Trase un ultim fum din tigara pe care apoi o arunca pe jos, absenta. Se gandi cat de diferit se simtise acum cateva minute. Acum aproape ca se ridicase din nou. Inainte simtea ca nu se va mai putea ridica niciodata.
  "Eu sunt profesoara de potiuni," spuse Lexie, privindu-l mandra, si razand scurt.