children of the damned

[Lexie Stryder]

• Lexie stia ca Carsten trecuse prin multe, mai multe decat trecuse ea in viata ei. La urma urmei, stia povestile celor doua mariaje ale sale, mai ales primul, care Lexie presupunea ca trezise niste sentimente insuportabile si dureroase in el. Totusi, viperina il aprecia foarte mult pentru puterea de care daduse dovada cand se indragostise din nou, cand reusise sa lase acele intamplari in urma. Nu sa le uite, doar sa le puna in spatele lui, sa nu se mai agate de ele.
  
  Zambi cand ii auzi cuvintele. O avea pe Isa, pe Ivy, India si el si pana acum cateva saptamani mereu crezuse ca e suficient. Si acum credea ca e suficient, insa voia mai mult. Si acest impuls o facea sa se simta singura. Cuvantul cheie o facea sa se simta singura. Asta nu insemna ca e adevarat. Ce o speria cel mai rau era sa nu subaprecieze prezenta celorlalti oameni din jurul ei, pierzandu-i mai apoi.
  
  Lexie inspira adanc aer in piept. Ii simti palma lui Carsten cuprinzandu-i-o pe a ei, si se simti in siguranta, un sentiment pe care nu il avuse de mult timp. Nu avea niciun fel de intentii romantice, insa stia ca prietenia lui era ceva ce isi dorise din primul moment in care se intalnisera pe Aleea Diagon. Era un lucru de care avea nevoie. Nu stia daca simtea asta pentru ca deocamdata era aproape singurul ei prieten de sex masculin sau pentru ca el avea mereu acel dar de a relaxa atmosfera din jur, atunci cand voia.
  "Povesteste-mi ce ai mai facut. In afara de divort si alea," spuse fata, simtindu-se destul de prost ca aduse din nou in discutie ceva trist.